Se discută de Huawei, ZTE, HTC şi alţi chinezi. Eu zic că Huawei vine tare din urmă ca producător, că şi HTC-ul era, acum nişte ani, doar un producător de telefoane care fabrica aparate pentru diverşi operatori şi, iată, acum e al doilea producător de telefoane, după Samsung. Hai, zic eu, poate şi după Apple.
“Bă! Te rog, nu lua numele Domnului în deşert!”, zise colegul cu iPhone.
***
Cu 400 lei. S-a dat!
E cumpărat în 30 iulie 2010, deci are puţin sub doi ani, din care unul a fost ţinut în husă. E root-at (“cu jailbreak”, pentru cei mai din provincie) şi rulează un ROM custom, însă îl pot schimba sau pune pe cel iniţial înainte de a-l da. Suportă Android de la 2.1 până la 2.3.7, în funcţie de ROM.
E în stare foarte bună, nu perfectă. Are câteva urme de vremuri grele la colţuri, însă nu se observă decât la o inspecţie precisă, carcasa fiind mai rezistentă decât m-aş fi aşteptat vreodată de la un telefon non-Nokia. Per ansamblu, după doi ani arată mai bine decât arăta LG Optimus One-ul fratelui după o săptămână.
Mai ţineţi minte vechiul vostru telefon Nokia 5110, de pe vremea când telefoanele nu se făceau la Jucu şi erau atât de solide încât puteai omorî pe cineva cu ele, după care puteai să şi suni la poliţie? Ei, mai ţineţi minte Snake? Jocul? Normal că-l mai ţineţi minte, că doar aveţi highscore pe el.
Ei, pentru nostalgicii cu Android, avem
Aseară, când am auzit din toate părţile că aduc şi magazinele online româneşti conceptul de Black Friday, m-am bucurat ca proasta la penis. Pentru că – nu-i aşa? – îmi place să cheltui banii câştigaţi cu sudoarea fundului meu pe care-l tasez zilnic pe scaun, şi-mi place să-i cheltui pe electronice. Ca o paranteză, pentru cine nu ştie: Black Friday e o sărbătoare americană care se sărbătoreşte prin reduceri ameţitoare în magazinele online şi offline, în principiu de electronice. Aşa-i tradiţia, cine-s eu să mă opun?
În primă fază m-am supărat foarte tare că ieri au anunţat promoţiile, pentru că tot ieri, cu trei ore înainte de marele anunţ, mi-a ajuns marele monitor cumpărat special ca să mă uit la filme fără să mă chiorăsc din pat – pentru că puteam să pun pariu că voi găsi o ofertă mai bună azi. Bineînţeles că am găsit: un monitor cam tot atât de mare, doar că şi cu TV tuner încorporat, şi Samsung în loc de Philips. Noi nu avem cablu în casă, deci TV tunerul ar fi fost 100% inutil, dar tot m-am necăjit.
Apoi m-am gândit:
Pentru că, după reorganizarea dormitorului, monitorul de 19″ s-a îndepărtat prea tare de pat şi mi-e lene să măresc subtitrările la DVD-uri, am comandat un monitor LED de 24″, ca un domn ce sunt.
Mâine, când ajunge, vreau să-l inaugurez cu stil. Adică vreau să mă uit la un film care să îi facă cinste. În HD, că doar nu l-am luat să mă uit cu el la YouTube. Ideea e în felul următor: lăsaţi-mi în comentarii sugestia voastră pentru cel mai frumos film din punct de vedere vizual, ca să fie primul pe care-l văd la monitorul ăsta. Sau mai multe, bineînţeles :)
Iubesc toată nebunia asta frumoasă a lansării iPhone 4S în România. Ador pasiunea pentru telefoanele astea, în ciuda preferinţelor mele personale, ale căror balanţă înclină înspre un anume roboţel. Mai ales că, în veşnica teoretică luptă a mărcilor şi a sistemelor de operare mobile, încă n-am cunoscut personal vreun posesor de iPhone care să fie nesimţit, ca-n poveşti, cu mine sau cu altcineva. Ori sunt eu norocos, ori chiar am prieteni mişto (şi am o grămadă de prieteni cu iPhone).
Mă bucură foarte tare existenţa iPhone-ului şi upgradarea lui anuală. E, fără îndoială, telefonul care decide în ce direcţie se îndreaptă piaţa smartphone-urilor, prin rata lui enormă de adopţie. Şi e un telefon minunat, nu am negat niciodată asta şi sunt sigur că nu voi avea ocazia vreodată să o fac. Iar 4S-ul, cel mai puternic iPhone de până acum (aud cum c-ar fi, ca hardware, un iPad cu ecranul micşorat), stă dovadă siguranţei ăsteia: procesor dualcore cu chipset A5, ca pe iPad, cu grafică-minune, retina-display-ul prezentat odată cu iPhone 4 şi viteza de reacţie a ecranului capacitiv pe care o invidiez cu toată fiinţa mea. Într-o piaţă atât de competitivă, mă bucur întotdeauna când Apple urcă ştacheta, pentru că înseamnă că întreaga industrie e obligată să o facă.
Mă bucură, totodată,
…care să-mi explice ce se întâmplă cu HTC Magic-ul Corinei. Bătrânul erou, care are vreo trei ani, s-ar putea să-şi fi dat obştescul sfârşit, însă eu mai sper în miracole.
De două zile, telefonul se blochează. Adică nu mai răspunde la comenzi, iar dacă e pus la încărcat, LED-ul rămţne aprins şi după scoaterea cablului din el. Se întâmplă aleator şi se rezolvă de la sine, tot aleator. Prima dată, rezolvarea a ţinut aproape o zi întreagă, apoi aparent toată noaptea, însă acum a început din nou. Nu porneşte ecranul cu niciun buton, nu mai sună (deşi nu e închis, dacă suni pe el) şi nu mai răspunde la comenzi.
Mă îndoiesc că
Aseară, “caravana” Nokia Demo Day a poposit şi la Timişoara, la Hotel NH, concomitent cu ediţia de la Braşov. Au fost prezenţi, din partea Nokia, Iulian Olariu (trainer) şi Andrei Vaida (Regional Operations Executive) şi, bineînţeles, telefonul N9 împreună cu accesoriile lui.
Cei care am dat curs invitaţiei am fost eu, Dan, un tată inginer cu copilul lui adolescent, emoţionat între oameni mari, dar isteţ foc, un domn patron care venise chitit să cumpere telefonul, însă a vrut un preview care să-i întărească dorinţa şi patru fani Nokia care lucrează în diverse ramuri ale IT-ului. Am avut ocazia să “butonăm” trei exemplare ale telefonului şi, personal, nu mi-a trebuit mult să îmi formez o părere despre el.
Acum aproape o săptămână, Corina s-a prezentat la uşă cu un espresor. Din toată gospodăria, eu m-am bucurat cel mai tare, mai tare ca un copil mic la bradul de Crăciun. De ce? Pentru că sunt un puturos şi mi-e foarte, foarte lene să fac cafea dimineaţa, chiar dacă eu sunt cel care se trezeşte cu două ore înaintea celorlalţi, responsabilitatea fiind, teoretic, a mea.
Espresoarele m-au fascinat dintotdeauna. Nu neapărat prin gust (deşi, în momentul în care faci cafea la o jucărie din asta, nu prea ai cum s-o greşeşti), ci prin viteză. Prin lipsa interacţiunii dintre om şi maşină, prin excluderea filtrelor, a rezervorului ce trebuie umplut de fiecare dată şi, mai ales, a cănii-rezervor care se sparge uşor şi des, şi să moară Cici dacă mai găsesc una compatibilă. Problema e că, dacă o cafetieră decentă poate fi găsită şi la 100 lei, espressoarele încep de pe la 350 de lei şi pot merge până la 2000 de lei. Bani care, fie că îi am sau nu, sunt destinaţi altor direcţii, mai urgente.
Acest articol participă la concursul Azerty.ro lansat de Blogal Initiative. Merită citit, că-i frumos scris, aşa cum îmi şade mie bine :)
La început a fost DataTim-ul.
Aveam 5 sau 6 ani (în 1990 sau 1991) şi, întorcându-mă de la Satu Mare după o lungă şedere la bunici, părinţii mă aşteptau cu primul meu “computer”, care avea să îmi mănânce ani buni din viaţă. Se chema MicroTIM, era produs de o firmă de aici, din Timişoara, DataTim pe numele ei, şi era ceva clonă după Comodore 64. Funcţiona cu casete audio, iar încărcarea unui program pe el dura câteva minute bune şi suna absolut oribil:
Un scurtmetraj filmat în întregime cu un Nokia N8, în care partea “franceză” are, în mod inexplicabil, o tentă mult mai caldă, mai boemă şi mai cinematică decât partea “americană”. Câştigător al competiţiei Nokia Shorts Competition din cadrul festivalului de film de la Edinburgh de acum o lună.
I-am luat gagicii un Kindle de la eMag. Frumos, util, deja şi-a cumpărat chiar şi prima ei carte de pe Amazon (pe lângă care am mai pus vreo mie “de la băieţi”), am convertit, am bâzâit, am navigat pe net, ne-am dat pe Facebook de pe el (are browser şi conexiune 3G absolut gratuită în toată partea civilizată a …
Ca un bucuros posesor de telefon deştept cu Android ce sunt, n-am aşteptat prea mult să încerc surpriza tehnologică de Ziua Bărbatului de la Bergenbier. Şi… surpriză! Îmi place!
Care-i treaba: e o aplicaţie tip “realitate augmentată”. Adică, datorită ei, vezi lumea cu alţi ochi. Cam ca şi cu berea, de altfel :). Aplicaţia foloseşte camera telefonului pentru a adăuga …