Am nevoie de nişte magie…

…care să-mi explice ce se întâmplă cu HTC Magic-ul Corinei. Bătrânul erou, care are vreo trei ani, s-ar putea să-şi fi dat obştescul sfârşit, însă eu mai sper în miracole.

De două zile, telefonul se blochează. Adică nu mai răspunde la comenzi, iar dacă e pus la încărcat, LED-ul rămţne aprins şi după scoaterea cablului din el. Se întâmplă aleator şi se rezolvă de la sine, tot aleator. Prima dată, rezolvarea a ţinut aproape o zi întreagă, apoi aparent toată noaptea, însă acum a început din nou. Nu porneşte ecranul cu niciun buton, nu mai sună (deşi nu e închis, dacă suni pe el) şi nu mai răspunde la comenzi.

Mă îndoiesc că e o problemă de software, pentru că primul lucru pe care l-am încercat a fost să-l reinstalez. Se pricepe cineva la telefoane? Este printre voi vreun doctor de smartphone-uri care ar putea să-mi zică cineva dacă se poate repara? Dacă merită? E un telefon foarte bun, parcă n-am vrea să-l schimbăm încă.

7 thoughts on “Am nevoie de nişte magie…

  1. Eu am reinstalat ROM-ul care-a fost pe el timp de 5 luni, de aia mă gândesc că nu e de la Software. Da’ o s-o încerc şi pe asta, pun Cyanogen pe el.

  2. Am avut un HTC Magic şi NOROC că am avut garnaţie aproape doi ani jumate.

    Tot timpul se mişca încet şi se bloca foarte des, dar am citit pe net că toate Magicurile se comportă aşa. Apoi într-o zi pur şi simplu n-a mai pornit. Am mers cu el la garnaţie, într-o săptămână mi-au dat un Magic nou-nouţ… cu garanţie iarăşi 2 ani. Au trecut câteva luni şi într-o zi, just like that, nu mai mergea microfonul. Puteam auzi ce vorbeşte partenerul de conversaţie, dar el nu mă auzea pe mine. Am mers iar cu el la garanţie, o săptămână mai târziu l-am primit înapoi cu placa de bază cică schimbată. Am mai ţinut magica cam încă juma de an… când într-o zi a început să piardă semnal GSM şi pierdut a rămas. A treia oară n-am mai avut chef să mă duc la garanţie, aşa că l-am vândut pe Ebay, am mai pus nişte bani şi mi-am luat Motorola Defy (care e o mare bijuterie:D).

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.