Există pe Facebook un grup numit CLUBUL TAXIMETRIȘTILOR – chiar așa, cu majuscule, pentru că trebuie să țipe între ei chiar și în titlu. Sunt și eu înscris pe grup pentru că restul grupurilor de umor au eșuat în a mă distra, deci îmi pun bazele în taximetriști.
Pe grupul ăsta sunt – după cum ați putea deduce – taximetriști. …
Un domn taximetrist a avut, probabil, o comandă pe peronul 1 al Gării de Nord Bucureşti. Şi dacă ai o comandă, atunci ce mama naibii, o onorezi!
Cam aşa:
Preţul standard per kilometru, în Timişoara, e de câteva luni încoace 2,49 lei pe kilometru. Cu excepţiile AutoGenn, care are 1,99 şi independenţii, care au 2,79 parcă. În Cluj e 1,49, dacă bine ţin minte, iar în Bucureşti tot pe-acolo se învârte.
În condiţiile astea,
Mă urc în taxi. “La Universitate”, zic, “şi dup-aia înapoi”. Mă duceam să recuperez gagica de la lucru, seara târziu. Nu stăm departe de Universitate, însă prefer un taxi mersului pe jos, din raţiuni ce ţin de timp, lene şi gleznă sucită. De fapt, stăm atât de aproape, încât de obicei taxiurile refuză să vină la comandă.
În caz că nu ştiaţi, în Timişoara se poartă ca dispecerele să întrebe unde merge cel care face comanda, să nu fie cumva cursa prea scurtă, deşi cic-ar fi ilegal de câţiva ani să refuzi, ca taximetrist, o cursă, oricât de scurtă ar fi ea. De unde şi taxa aia de pornire, dacă stau bine să mă gândesc.
Eu, rebel din fire, încerc să mă dezobişnuiesc de la a le zice unde merg, pentru că nu-i treaba lor şi, iarna, aş merge şi până la colţ cu taxi, după pâine. Aşa că cer o maşină, pur şi simplu, sperând că dispecera nu mă va întreba unde merg. Încă nu am stabilit în mintea mea cum să mă răţoiesc la ea dacă întreabă, deci dacă întreabă îi zic şi ţin degetele-ncrucişate să vină vreo maşină. Acum două zile am avut noroc şi nu m-a întrebat, iar taxiul a ajuns în două minute.
“La Universitate”, zic, “şi dup-aia înapoi”.
Şi plecăm.
Şi cum plecam eu astăzi de la Universitate, văd trei maşini de taxi în faţa acesteia. Pun pe pauză gândurile neutre legate de moartea Mădălinei pe care tocmai le aveam, mă duc la primul şi-l întreb de libertate (“Trăiţ’, s’teţi liber?”). Se uită puţin la mine pe deasupra ochelarilor, mă măsoară şi aprobă reticent. Dau să urc.
“Unde mergi?” mă întreabă.
“Mehala”, zic.
“Nu te iau” – mă mir, că doar e cursă de cel puţin 10 lei. “Te-ai uitat pe uşă? Nu vezi ce tarife am? Nu-ţi ajung 15 lei”.
Era rechin. Avea 2,59 lei/km, şi nici măcar nu-s sigur de asta, că erau literele foarte mici şi înghesuite. Şi n-a vrut să mă ia, m-a avertizat că e scump. Cât am stat acolo n-a luat pe nimeni. Chestie care îmi pune câteva întrebări:
Azi-noapte, comandă la un taxi, pe Cuvin, la Garaj. Ies, văd taxiul dând cu spatele dinspre Pestalozzi (era sens unic şi-i era lene să ocolească strada), direct într-o maşină parcată. Se aude trosc tare, taxiul dă puţin în faţă, din el coboară o duduie cu picioare mult prea groase. Se uită la maşina parcată, cu aripa faţă-dreapta îndoită, se …