Un taximetrist deştept

Mă urc în taxi. “La Universitate”, zic, “şi dup-aia înapoi”. Mă duceam să recuperez gagica de la lucru, seara târziu. Nu stăm departe de Universitate, însă prefer un taxi mersului pe jos, din raţiuni ce ţin de timp, lene şi gleznă sucită. De fapt, stăm atât de aproape, încât de obicei taxiurile refuză să vină la comandă.

În caz că nu ştiaţi, în Timişoara se poartă ca dispecerele să întrebe unde merge cel care face comanda, să nu fie cumva cursa prea scurtă, deşi cic-ar fi ilegal de câţiva ani să refuzi, ca taximetrist, o cursă, oricât de scurtă ar fi ea. De unde şi taxa aia de pornire, dacă stau bine să mă gândesc.

Eu, rebel din fire, încerc să mă dezobişnuiesc de la a le zice unde merg, pentru că nu-i treaba lor şi, iarna, aş merge şi până la colţ cu taxi, după pâine. Aşa că cer o maşină, pur şi simplu, sperând că dispecera nu mă va întreba unde merg. Încă nu am stabilit în mintea mea cum să mă răţoiesc la ea dacă întreabă, deci dacă întreabă îi zic şi ţin degetele-ncrucişate să vină vreo maşină. Acum două zile am avut noroc şi nu m-a întrebat, iar taxiul a ajuns în două minute.

“La Universitate”, zic, “şi dup-aia înapoi”.

Şi plecăm. După vreo două minute, şoferul, un puştan de vreo 22 de ani, grăsuţ şi foarte energic, mă întreabă: “Nu te-a întrebat la telefon unde mergi?”. “Nu”, zic zâmbind, anticipând discuţia despre filozofia curselor scurte, care nu a întârziat să apară:

– Dar le-ai zis tu unde mergi fără să te întrebe?
– Nu, zic.
– De ce?
– Păi… trebuia? Ştii cum e, se ascultă telefoanele, e periculos să-ţi ştie ăştia fiecare mişcare (am dat-o pe conspiraţii şi populism, că ştiam că aşa-l câştig, ţucu-i faţa lui de câştigător care ţipa la şoferiţe că-s proaste toate)
– Păi trebuia… Mare noroc ai avut că am venit eu, că eram foarte foarte aproape de stradă. Da’ altu’ nu venea, să ştii… Şi ştii de ce?
– Cursa prea scurtă?
– Ăăă… nu, nu… Hai că-ţi explic eu de ce!

Deja mă ţineam bine în scaun, simţeam că urmează să-mi zică ceva care să îmi deschidă mintea şi să mă facă să mă simt mic în faţa măreţiei universului şi în faţa adevărului absolut pe care urma să-l aflu.

– Gândeşte-te că vin la comandă, da? Aşa, şi ajung în faţa blocului şi sunteţi doi care aşteptaţi un taxi. De unde ştiu eu care-i comanda mea?

Am rămas puţin blocat, că n-am ştiut dacă glumeşte.

– Păi… să întrebe de un nume, nu-i mai uşor? Am fost în Bucureşti, Cluj, Constanţa, peste tot se întreabă eventual de nume, nu de destinaţie.
– Serios? Na, la asta nu m-am gândit până acum!

…să mori tu?

Şi atunci mi-am pus întrebarea: la începuturile civilizaţiei umane, ce a luat naştere mai întâi, numele sau destinaţia?

17 thoughts on “Un taximetrist deştept

  1. Well, da, e folosita pentru identificarea persoanelor din mediul rural dupa locul unde stau (i.e. “pe deal/vale/langa primarie/whatever”). Mai rar dupa numele de familie. Anyway, incercam sa fiu amuzant :) Nevermind.

    *Disclaimer:
    Toate personajele antementionate sunt fictive si orice asemenare cu persoane reale este pur intamplatoare.

  2. La Euro taxi nu te intreaba niciodata unde mergi, si chiar daca ii spui nu transmite mai departe cand face anuntul in statie. Di cauza asta ii prefer si eu.

    Si un banc:
    Invatatoarea la scoala: copii, stiti ca exista o zicala care spune ca drumul cel mai scurt e intotdeauna si cel mai bun de urmat.
    Bula: “doamna invatatoare, tata spune ca nu e adevarat”
    Invatatoarea: “dar ce meserie are tatal tau, Bula?”
    Bula: “e taximetrist”

  3. Eu stiu o tipa care facea taximetrie si care se arunca mereu la cursele scurte. Si daca te gandesti, e o treaba geniala, pacat ca taximetristul de rand e un idiot. Rationamentul e simplu : faci o cursa de 4 lei, sunt 90% sanse sa iti lase omul 5. Sau 10 la 8.5 si similare. Dar daca faci o cursa de 135 ron… nu-i vine omului sa-ti lase 140… chiar nu se simte motivat. Din pacate insa… s-a lasat de taximetrie.

  4. Ieri am luat un taxi de la alimentarile din giroc:
    – Ma duci pana in comunca giroc?
    – Hai urca..
    Pe drum ii zic… “a doua la stanga dupa unitate”
    – Pai da asta nu-i in giroc!
    – Atunci nu-mi bagi tarif extern?
    – …

  5. Haha,
    acum doua saptamani de la alimentara din Girocului “clasic” urc in primul taxi si ii zic “la casa bunicii”.
    R- Nu stiu unde e.

    Am ramas blocat. Ulterior cand i-am multumit si am iesit din taxi am vazut ca de fapt era un tip cu “adio taxi”.

    Am urcat in a doua masina si am asteptat sa plece aia din fata pentru ca nu se putea iesi de zapada din statie.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.