Aceiaşi români care înjură conducerea, care-şi înjură conaţionalii şi care înjură pământul pe care calcă zi de zi sunt azi foarte indignaţi că aseară, la meciul România-Franţa, Marcel Pavel a schimbat versurile imnului României, iar acum Realitatea face mare caz pe asta, sună în stânga şi în dreapta, ia interviuri – ce mai, se implică, precum nişte români sadea care oricum ştiu pe dinafară imnul.
Pentru că sunt pe Internet, am şi eu o opinie.
Încă o tură de minunăţii de prin ţara asta minunată, din ultimele două week-enduri. Din Timişoara, Oradea şi Târgu Mureş.
Pentru început, un nou tip de închidere centralizată pentru Dacie:
Mai sus avem o muscă într-un pisoar. Partea interesantă e că musca nu e adevărată, ci desenată acolo, cu scopul de a face bărbatul să se concentreze să pişe la ţintă, să nu mai dea pe toţi pereţii. O idee genială, care funcţionează. Şi care ar funcţiona chiar mai bine dacă pisoarul cu pricina nu ar fi chiar cel cu televizor.
Săptămâna trecută, cât am fost în Budapesta, am cunoscut fel de fel de oameni din diferite părţi ale Europei, care când au aflat că suntem români au avut reacţii cât se poate de interesante. Nici una la fel de epică precum cea de acum doi ani, dar să vă povestesc.
Era a doua zi. Noi, trupa veselă, pe lângă corturi, puţăream pe-acolo a plictiseală în aşteptarea concertului UB40. Vin un grup de tineri veseli şi se opresc la vreo 2-3 metri de noi. Foarte prietenoşi, foarte puşi pe distracţie. După o scurtă (şi evidentă) întrebare în limba engleză, aflăm că sunt francezi. “You?”, întrebară ei. “Romania”, zicem. “Ah… ok… have a nice week…”. Du-te, du-te, şi s-a dus.
Altul a fost un neamţ. Cânta din mers la chitară, aşa că m-am băgat în seamă. Când i-am zis că-s român, s-a uitat mirat la mine şi a zis că a crezut că-s maghiar. Nu ştiu ce să înţeleg din asta, însă e clar că rădăcinile-mi cu sânge roş-alb-verde nu s-au pierdut de tot.
Altul a fost un maghiar. Era tot presar pe la festival. În faţa scenei, ne abordează. Ah, eşti maghiar, foarte tare. Noi români. “Really?”, zice, “do you want some marijuana?”.
Ultimul a fost şi cel mai simpatic.
În week-end-ul ăsta am avut mai multe conflicte interioare, mai multe certuri cu mine însumi, certuri concretizate, în final, într-o singură concluzie: îmi cer iertare, sincer, tuturor celor cu care m-am certat în destul de scurta mea viaţă pe subiectul “România”. Am fost prea indulgent cu ţărişoara noastră, prea naţionalist şi n-am vrut să îmi dau jos ochelarii de cal. …
Tendinţa în blogging (căci da, ăsta e un articol despre blogging, aşa cum nu-mi place mie – “Mama lu’ Ştefan cel Maaaareeeeee! Ovi e un ipocriiiiiit!”) e să fii călcat pe nervi de Românica noastră.
Discutam aseară cu un amic despre dorinţa lui de a pleca din România. Ei, el are dorinţa asta de şapte ani de zile, de când …
Iar zbârnâie interneţii: se vorbeşte despre legalizarea prostituţiei şi decriminalizarea drogurilor. Părerile sunt împărţite, unele pro, altele contra, altele pur şi simplu indiferente (astea din partea micii comunităţi de internauţi fumaţi, mă gândesc). Comentarii hilare la ştirea respectivă, majoritatea pe ideea că “o să ajungem o ţară de curve şi de drogaţi” şi că “biserica” în sus, “Dumnezeu” în jos, …
Înainte de toate: Randall Munroe e un doctor în fizică de 25 de ani, genul ăla de om care a lucrat cu NASA înainte să termine faculta (pe bune). Totodată, e omul din spatele seriei de webcomics xkcd, pe care probabil că le ştiţi deja. Peste toate astea, e un băiat de comitet: în momentele în care dobitocii comentau ca nebunii că fur munca altuia şi o pun la mine pe site (flowchart-ul cu Computeriştii), fără să citească textul de deasupra imaginii, Randall se arăta bucuros că am făcut traducerea.
Revenind: Randall e un om foarte iubit de comunitatea reddit (pentru că e şi el geek, pentru că e deştept, pentru că e matematician şi probabil pentru că fute mai mult decât jumătate din redditori), drept pentru care a acceptat să ia parte la un interviu pentru aceasta, urmând să răspundă la întrebările adresate de către membrii reddit. Una dintre aceste întrebări a venit din partea unui român (salutări, dacă citeşti postul ăsta), şi e pur şi simplu epică:
După cum ziceam, am fost la Cheile Beuşniţei. E unul din cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut vreodată în lume (pe primul loc ar fi Parcul Naţional Plitvice din Croaţia), şi cel mai frumos din România. Bine, nici n-am umblat prea mult. A fost a doua oară când am ajuns aici, şi sigur nu ultima. Am …
Am fost weekendul ăsta la munte. Ceea ce explică şi lipsa mea de pe blog, n-am murit. Ei, şi cum am fost eu la munte, mai exact pe Cheile Beuşniţei, un loc atât de frumos încât aş merge săptămânal dacă ar fi după mine, am întâlnit o specie pe cale de dispariţie, dar din păcate nu protejată prin lege: …
Vă voi povesti acum toată povestea cu Clujul. Care e de povestit. Inclusiv poveştile care au mai fost povestite o dată, ca să avem aici o anală în care să fie toată povestea cu Clujul, pe care vă v-oi povesti-o pentru că e de povestit. Vedeţi că e destul de lungă.
