Problema cu petrecerea lui Selly

Problema cu petrecerea lui Selly nu e manelele, oricât ar dori bula să țipe, cu spume în colțul gurii, că manelele sunt subcultură iubită de o parte din populație, irelevant de ce etnie. Manelele sunt mainstream, în caz că nu ați aflat, la fel ca muzica dance de căcat ce inundă zilnic posturile mainstream de radio. Dovada e topul trending în Youtube, dominat săptămână după săptămână de manele, că la radio n-au loc din cauza rasismului. Pardon, din cauză că sunt subcultură, că ne învață copiii la prostii, nu ca melodiile alea educaționale gen “da mamă, sunt beată pentru că altfel nu îl pot uita”.

Problema lui Șelly e că n-a știut să țină batista peste țambal. S-a dat live pe net într-o perioadă în care toată lumea evită să se întâlnească cu neamurile sau dacă o fac, o fac mai pe nașpa, așa, cât să nu își ia amenzile fictive* cu care îi amenință autoritățile dacă se aruncă la sarmale mai mult de gen 6 oameni într-un apartament. Ceea ce e de prost gust, și e jignitor chiar pentru fanii săi, cei pe care îi încuraja nu demult să respecte regulile pandemiei.

Ba chiar băiatul a și reacționat la scandal, folosind talentul whataboutism-ului să facă referire la chefuri de prin cluburi, argumentând și că vila în care și-a ținut cheful e destul de mare încât, în medie, putem calcula matematic că are destule camere cât să nu fie mai mult de 20 de persoane per încăpere și oricum mulți dintre ei erau prin rotație la fumat.

Ăsta e secretul, dragi tineri, dacă vreți să vă țineți ziua de naștere în pandemie: nu mai fiți săraci.

“Vorbim despre o casă imensă, cu ponton lângă lac”, a menționat Selly.

Dacă e lângă lac nu se pune.

*căci în practică, nu prea ai, ca polițist, cum să intri la om în casă să-i numeri musafirii fără un ordin judecătoresc sau să-l amendezi fără ca acesta să țină un chef gălăgios, față de care să fi depus cineva vreo plângere. Ceea ce-mi alimentează și suspiciunile că “amenzile” date petrecerii șelariene sunt fictive sau, dacă chiar există pe vreo hârtie, vor putea fi atacate în instanță fără să facă cineva două drumuri.

One thought on “Problema cu petrecerea lui Selly

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.