Zilele astea băietul meu a dat de o nouă chestie care-i place: murele. Îi place să le culeagă, să le mănânce, să mergem pe deal după ele și să vedem vacile între timp – mă rog, chestii din astea de oameni în concediu. Și e mișto.
Doar că nimeni nu m-a avertizat cât va vorbi despre ele. Mure mure mure. Vreau niște mure. Hai să culegem mure. Ce bune sunt murele. Tati a plecat să ia mure.
Și mai ales că nu va ști să-l zică pe “r” înainte să știe să zică toate astea.
Al meu cu murele nu a avut probleme, însă îi plăcea maxim să-mi spună cuvântul rabă, mai ales după ce am început să râd ca prostul când l-am auzit. A ținut-o o vreme cu “rabă, rabă, rabă” prin tot felul de locuri.
La fel ca la tine, pe r nu putea să-l zică :))
Ăsta e secretul, să nu râzi, ci să te faci că plouă. El zice veau muie, eu ţin poker face şi zic “da tati, mergem la mure imediat”.
Asta am patit eu cand eram mic. Parca ma descrii perfect cu murele. Am avut o copilarie la tara. Si ghici … era la fel de fiul tau in pronuntarea ‘R-ului’.
Da, stiu cum e, al meu nu putea sa zica litera l, r si s. M-am seriat la inceput, dar apoi am vazut ca pe la 5 ani a inceput sa pronunte bine, la inceput mai greut, dar dupa a fost ok. Spor la cules mure.
fluturas, lamaie, … funny moments