Azi se fac două săptămâni de când Nexusul meu a decedat complet şi a trebuit să plece către o lume mai bună, anume la service-ul Huawei din Bucureşti. Mă rog, a ajuns, a plecat, îl aştept, dar ăia au trimis coletul către Timişoara, oraş în care zilele astea nu mă aflu şi acum mă cert atât cu service-ul cât şi cu Fan Curier să-mi redirecţioneze coletul către sat.

Ei, în astea două (până acum) săptămâni în care n-am mai avut la îndemână Aparatul Universal De Entertainment şi Ignorat Responsabilităţi, mi-am dezvoltat sau redescoperit nişte abilităţi pe care uitasem că le am. Ca de exemplu spălatul vaselor fără să bombănesc, culesul murelor cu juniorul, statul în hamac fără să am vreun aparat electronic lângă mine, făcutul de cafea la filtru (în Timişoara n-am mai făcut la filtru de gen 7 ani, beau doar la capsulă, Tassimo acasă şi BeanZ la servici), curăţatul piscinei fără să-mi fie teamă că pic în ea şi-mi ruinez telefonul. Am aflat şi cum e să ratezi nişte mailuri ce înseamnă bani, şi am învăţat că nu e chiar aşa grav fără Google Play Music şi fără Youtube şi că Radio Oltenia e o opţiune viabilă şi e chiar un radio decent.

Mă rog, am luxul de a nu-mi păsa prea tare de smartphone pentru că sunt în concediu, că altfel aş fi absolut pierdut în spaţiu. Pe partea cealaltă însă, am ajuns să-mi confirm şi mai tare că alegerea făcută când mi-am luat telefonul ăsta rapid şi mare şi care face poze excelente a fost una bună: în momentul de faţă folosesc trei aparate care să compenseze pentru lipsa telefonului: un Z1 Compact vechi pe care deja nu-l mai pot folosi decât pe post de a) efectiv telefon, pentru vorbit şi b) hotspot ca să am internet la tabletă. Pe care tabletă o folosesc pentru alde Facebook, Netflix şi ce nevoi aş mai putea avea eu. Şi aparatul foto, pentru că niciuna din astea două n-ar putea face o poză decentă nici dacă ar fi să-mi salveze viaţa.

Deci na, nu e chiar aşa de rău fără smartphone. Neah, nu păcălesc pe nimeni, e absolut odios.