Cea mai spontană vacanţă am avut-o acum patru ani. Într-o zi de luni mă întorsesem dintr-o “excursie” cu părinţii în Croaţia. A doua zi m-am întâlnit cu Rob la o bere. “Bă, vineri începe Stufstock”, zic, “ce rău îmi pare că nu mergem”. “Păi de ce nu mergem”, mă întreabă. “Nu ştiu”, zic, “hai să mergem. Luăm mâine bilete de tren, plecăm mâine seară, ajungem joi, ne relaxăm, vineri ne dăm”. Şi duşi am fost.

În tren n-am dormit nici măcar un minut. Cât a fost noapte am stat afară din compartiment, să lăsăm cei doi copii, de 5 şi 6 ani, să doarmă liniştiţi, întinşi pe banchete. Când s-a făcut dimineaţă am intrat în compartiment, să tragem şi noi un pui de somn (aveam timp grămadă – pe atunci “acceleratul” Timişoara-Constanţa făcea vreo 16 ore). N-am putut, pentru că boracii au început să arunce cu jucării în noi. Fetiţa cu pluş, băiatul cu plastic. Nu l-am pocnit, pentru că sunt bine crescut, spre deosebire de bunicile lor. În fine, am ajuns chiori de somn.

Am instalat, joi, cortul pe malul mării, la vreo 5 metri de apă (aveam un cort fost roşu, actualmente roz, cu floricele, iar noi eram doi masculi cazaţi în el; au au). Soare puternic, nici măcar o urmă de val. Coafura rezistă. Am petrecut ziua terminând un litru de vodcă (era prima oară când mergeam la Vamă, aşa auzisem eu că se face, trebuie să mergi şi să bei vodcă, fiind jegos în acelaşi timp). Ne-am culcat târziu şi ne-am trezit devreme, din cauza căldurii. După o vreme a ajuns şi amicul Sebi “Pulă Bogată” De La Constanţa, iar împreună cu el am desfăcut o sticlă de absint. Din acea seară îmi amintesc doar fragmente, cum ar fi: eu, noaptea, la momeala goală, pe malul mării, săpând gropi în nisip de fiecare dată când îmi venea să decartez; eu la concert la Chilian, agăţând o grasă; eu, spre dimineaţă, încercând să conving o sătmăreancă mică şi bună (stil “titirez”) să vină cu mine în cort, să-i arăt răsăritul. Nu, n-a vrut. Am dormit 2 ore, căci pe la ora 9 cortul s-a transformat în saună.

[nggallery id=4 template=caption]

Sâmbăta am petrecut-o chior de somn, aşteptând concertul Vama Veche de la Vama Veche. Şi Zdob şi Zdub. Am fost la concerte, iar pe la miezul nopţii am decis că 6 ore de somn în trei nopţi nu sunt de ajuns, aşa că m-am îndreptat încet spre în cort şi am tras pe dreapta. Am adormit pe la ora 2. Pe la ora 4, simt ud la picioare. Aud ploaia. Dă-o-n căcat, zic, am cort vechi şi picură în el.

Pe la ora 5, mă trezesc cu o lumină în ochi. Era jandarmeria. “Scoală, frate, că te ia apa!” zice jandarmul. Fac ochi, scot capul din cort şi văd cea mai groaznică furtună de la mare din câte am văzut eu vreodată. Valuri de doi metri, vânt puternic, cerul luminat de fulgere, coafuri care încă rezistau, nici măcar un cort din cele câteva sute care erau în jurul meu cu doar câteva ore înainte. În cort, baltă. Pluteau haine, conserve şi pahare de bere goale. TOT, absolut tot ud. L-am trezit şi pe Rob, care n-a putut fi deranjat de urgia de afară, am luat cortul de câte două colţuri şi l-am mutat cu totul mai departe de pericol.

Ei, acum ce e de făcut? Suntem uzi din cap până în picioare, e frig, nu mai avem nici măcar un ciorap uscat. Hai înapoi la Timişoara. Primul tren, peste vreo 9 ore. Hai pe plajă. Punem la uscat adidaşii şi câte o pereche de ciorapi şi aşteptăm să ne încălzim. E ora 9 deja, soare puternic, coafură încă rezistentă. Noi, de la somn şi apă, eram rupţi de frig. Tremuram ca nişte vibratoare umane. Pe la ora 10, decid să-mi bag picioarele şi să fac o baie în valuri, dacă tot urma să le lăsăm în spate. Baie care m-a încălzit, m-a învigorat şi m-a făcut să decid că nu vreau să plec încă în Timişoara. L-am pus şi pe Rob să facă o baie, timp în care am sunat-o pe amica Fritz din Bucureşti, să văd dacă ne ţine o noapte. “Nu pot, au venit ai mei în vizită şi nu mai am loc”. Ea era studentă venită din provincie. Mă resemnez şi îl anunţ pe Rob că mergem, totuşi, acasă.

După 20 de minute, însă, primesc un telefon de la aceeaşi Fritz: “Oviiiiiiiiii, i-am dat afară pe ai mei, urcaţi-vă în trenul de ora 12, vă aştept în gară!”. Am urcat, am petrecut câteva ore în cel mai înghesuit tren din câte am avut nenorocul să mă poarte, după care am ajuns. Şi am petrecut două zile frumoase, liniştite, în capitală. Dintre care una am dormit-o.

[vimeo]http://vimeo.com/7379211[/vimeo]

(acest articol participa la concursul organizat de arhiblog.ro si sponsorizat de Arsenal Park.)