Postul ăsta e inspirat de ce a zis Andreea pe Facebook. Andreea e o prietenă dragă, însă cu riscul că se va supăra pe mine, nu pot să nu comentez pe marginea acestui post:
maaaa, as vrea si io sa plantez un pom. nu se face nici o activitate de-asta prin Timisoara?
Nu e nimeni capul răutăţilor. Citatul de mai sus a avut doar ghinionul să fie în timeline-ul meu azi, însă am întâlnit multe atitudini similare, la diferite persoane, în diferite contexte. Îndeosebi la români, dar nu e o regulă strictă. Cele două atitudini de mai sus par a fi doi poli opuşi, din păcate în veşnică atragere. Wow, ecologistul din mine e bucuros că cineva vrea să planteze un copac, într-o lume în care se taie zilnic mai mulţi. Însă let’s do it Romania în grup. Ce mă nedumereşte pe mine e: care e cauza gândirii ăsteia?
Ar putea fi teama de ridicol: dacă fac eu ceva ieşit din comun, se uită ceilalţi la mine chiorâş. Dacă facem 100 de oameni acelaşi lucru, se cheamă că suntem activişti.
Sau, din contră, ar putea fi dorinţa de a fi văzut făcând ceva ieşit din comun. Nu are niciun sens să plantez un copac la mine în curte – nu voi fi văzut de nimeni, copacul nu va fi văzut de nimeni.
Să fie lipsa voinţei de a ne mişca dosul pentru a face ceva total facultativ, dacă nu avem cu cine împărţi experienţa? Ca şi cum aş merge singur la cinema?
Umila mea presupunere ar fi că-i prima variantă, în cele mai multe dintre cazuri. De fapt, prima variantă ar putea fi cauza pentru care aş avea eu atitudinea asta, dacă aş avea-o. Dar, precum iarna nu-i ca vara, nici alţii nu sunt eu, aşa că sunt curios în continuare.
Oare cât mai durează până o să aud astfel de întrebări?
Am chef să mă plimb cu bicicleta. Nu se mai face nicio ediţie Verde Pentru Biciclete?
Am chef să mătur în faţa casei. Când e următoarea ediţie Let’s do it Romania?
Aş avea chef să dansez. Nu se mai face niciun flashmob curând?
Am chef să citesc o carte. Nu se mai face Lecturi Urbane prin Timişoara?
Indeed. In mod normal nu ar trebui sa fie nevoie de miscari in masa pentru ca fiecare dintre noi sa contribuim, macar pe ici, pe colo, cu ce putem (cum ai si zis, sa plantam un pom – oriunde, sa ridicam o hartie de pe jos, sa nu mergem cu masina pana la supermarketul de dupa colt etc). Pana la urma, astea sunt chestiile cu cel mai mare impact, corect?
Cred ca avem o problema de mentalitate si asta predomina la noi romanii, anume intrebarea “Da’ ce, io-s mai fraier sa strang/fac/curat/repar dupa altii? Nu tati… sa faca tot ei.”. Dar bineinteles, nici asta nu mai e o noutate si nu e ca si cum nimeni nu vrea sa recunoasca ca o avem (ba cred ca e majoritar acceptata – atata timp cat avem expresii de tipul “ca la romani”, sau termeni de tipul “romanism”), tocmai de asta nu stiu daca o sa gasim vreodata sursa exacta a problemei.
Cheerio, sir!
(ni mă, şi-a tras Hellas blog :D)
De fapt, atitudinea cel mai des întâlnită nu e “de ce să repar după alţii, lasă să repare tot ei”, ci “de ce să repar eu după alţii? lasă să repare alţii după mine”.
Tiddly-do, lad!
Perfect de acord.
Sunt multi oameni cu idei faine, putini cu initiativa.
Poate intrebarea era pusa doar asa, sa ii stimuleze si pe altii.
Suntem atat de atrasi de spiritul de turma incat dispare initiativa!Cand vrei sa faci ceva apuca-te de treaba,nu ai nevoie de martori sau laudatori!
Nu m-am suparat :)
Da’ am voie sa ma explic, nu?
In primul rand, n-am plantat in viata mea un pom, deci nu stiu cum se face. Mie imi place sa-mi arate cineva cum sa fac lucrurile si vreau sa le fac bine.
pot planta un pom in curtea casei mele de la sat sau in gradina ca am ditai hectarul in spatele casei. partea nasoala e ca eu plec de-acolo si nu ma pot ingriji de pomul meu, ceea ce inseamna ca poate muri. Dar intr-o actiune de-astea colectiva, unda presupun ca-s si oameni care stiu ce fac, nu ca mine, vor sti unde si cum se planteaza pomii si de ce au nevoie dupa ce-s plantati. daca mai trebuie udati sau nu dupa, daca e potrivita plantarea lor in timpul toamnei sau in primavara. chestii de-astea pe care eu nu le stiu.
Si recunosc, mi-e mai usor cand altii de ingrijesc de know how si eu trebuie doar sa execut.
Plus ca, e si o doza de “sa vada si altii ce-am facut”, dar nu pentru a ma da mare, ca n-am timp de asta, ci pentru puterea exemplului. pentru ca multi fac doar daca fac si altii, pe principiul: “daca ala/aia poate, eu de ce n-as putea?” :)
Poţi, cum să nu? Şi chiar îţi mulţumesc, că am încredere în tine :)
un lucru stiu sigur: copacii se planteaza cu verdele-n sus. :)
What Andreea said. In primu’ rand ca multi oraseni habar n-avem sa plantam un pom. Pe mine m-o invatat bunicu-meu cum si in ce conditii se face un altoi, da’ e cam multa vreme de atunci. Mdeci trebe ghidaj.
In al doilea rand in oras nu te poti pune sa plantezi pomi asa la intamplare, spre exemplu sa pui unul in mijlocul terenului gol din Parcul Rozelor. Is planuri urbanistice zonale, e si un plan urbanistic general, poate Primaria vrea acolo alte specii, etc etc. Poate la tara undeva, da’ si acolo parca-i mai fain cand mergi in grup decat singur. #doarzic