În caz că vă întrebaţi ce-or mai face cineaştii români în anul 2016, răspunsul e în Telegraph: succes la Cannes cu comedii care nu-s de râs. Aş vrea pe această cale să-i mulţumesc lui Vasile, care citeşte The Telegraph, căci fără share-ul lui nu aş fi aflat de recenzia asta. Este vorba despre Sieranevada, noul film al lui Cristi Puiu, film aparent foarte apreciat la festivalul de la Cannes.
Am să spicuiesc câteva citate din recenzie pe care am să le traduc apoi aşa cum le-am înţeles eu.
[despre Cristian Mungiu şi Cristi Puiu] These are the two directors whose new films are competing in Cannes this year, and it’s Puiu who has delivered Sieranevada, a comedy that looks like a drama, sounds like a drama, and remains dead serious, and politically searching, through three full hours of actually twisting your leg.
Când şi-a înscris filmul la festival, dl. Puiu şi-a prezentat filmul, care e despre o familie strânsă la un parastas, ca o comedie, iar cinefilii fini (sau “cinefinii”, cum obişnuiesc eu să-i numesc începând de chiar acum) o acceptă ca atare, chiar dacă e un film serios la care nu râzi.
Puiu is too thoughtful a filmmaker to push for laughs by twisting anyone’s behaviour in parodically obvious ways – it’s a comedy, in fact, containing barely one moment of comic exaggeration. As such, it earns respect and a cumulative awe in its intently amused vision of reality: it’s a commanding and intellectually gratifying piece of work.
Deşi e o comedie, plebea n-o să râdă. Pentru că, vedeţi voi, în afară de un moment aproape comic, filmul e de fapt amuzant prin prisma provocărilor intelectuale ascunse la care e supus privitorul.
Fully two and a half hours are spent here in the poky Bucharest flat of widow Nusa […]. Nusa’s whole family have assembled, with a priest expected to bless the passing of her late husband Emil, while various dishes including a Bulgarian bean soup called chorba are prepared by Lary’s cousins in the kitchen.
Din cele trei ore ale filmului, două ore şi jumătate sunt petrecute în aceeaşi locaţie, unde oamenii fac chestii de oameni, mobila face chestii de mobilă, faianţa face chestii de faianţă, iar verişoarele fac ciorbă de fasole. S-a strigat ciorbă? S-a strigat.
Puiu doesn’t crowbar in phony introductions, in the way that a Woody Allen would do, to make any of the relationships clear: in a cast of over a dozen, you’ll spend a long time trying to figure out who exactly is who’s brother, whether the aunts are related by blood, and how the venerable Eva (Tatiana Iekel), a former radical with stern lessons for the younger generation, fits in with the rest of the clan.
Spre deosebire de Woody Allen, care face filme pentru semidocţi în care îţi îndeasă cu lingura în gură informaţia despre toate personajele, filmul lui Puiu te acaparează ca atunci când nimereşti în sala de curs cu grupa greşită, dar ţi-e ruşine să ieşi, că râd toate colegele de tine, aşa că rămâi şi încerci să-ţi dai seama despre ce e vorba fără să ieşi în evidenţă, poate prinzi ceva pe parcurs.
Try to imagine something like the all-Corleones dinner scene from The Godfather, stretched over the entire length of The Godfather in real time
Încearcă să-ţi aminteşti cinele cu familia atunci când te întorci de Crăciun acasă, dar tu de fapt ai vrea doar să fii în cămin să te joci LoL în linişte. Discuţiile din familie variază de la ce s-a întâmplat cu Charlie Hebdo la Bush, la Bill Clinton.
“I devoted a lot of notepad space to several attempts at getting the family tree right, before giving up and just enjoying the vivid energies and animosities being flashed across the screen by the entire, impeccable cast.”
Atenţie, e genul de film la care te duci cu ciorne extra, s-ar putea să nu înţelegi din prima sau vreodată cum se leagă toate personajele unul de celălalt.
Puiu works in very long takes here, and they’re frequently astounding, in terms of realistic choreography of people entering and exiting a dining room, bustling credibly about, and getting in each other’s way
Puiu foloseşte duble lungi, dar dacă vă plictisiţi e OK, pentru că puteţi observa oamenii din fundal care intră şi ies din încăpere într-un mod foarte realist.
There’s nothing easy about his cinema, but it’s a good, bracing kind of hard.
Nu e un film uşor, dar e durere din aia bună dacă ştii ce vreau să zic ;) ;) ;)
Nu ştiu despre voi, dar eu de-abia aştept să-l văd.