Weekend-ul trecut am fost la Serbările Timişoreana – pentru mine e un fel de tradiţie veche 13 ani, de când se chema doar “Festivalul Berii” şi era organizat, presupun, de primărie. Dacă nu sunt plecat din oraş, încerc să ajung în fiecare an la măcar una dintre zilele de festival.

Anul ăsta am fost la două din cele trei zile – pentru un mic, o bere şi o muzică – şi mi s-a părut un progres faţă de anii trecuţi, cel puţin obiectiv. Muzica s-a rezumat doar la pop-rock, fără mizerii gen Fly Project sau DJ Project, lumea parcă a fost mai civilizată şi mai puţin pusă pe harţă, iar berea multă, ca de obicei. Ce am văzut:

Viţa de Vie: Despot a încercat, însă publicul a fost încă obosit, după o zi de vineri. Chiar dacă au cântat cele mai cunoscute melodii ale lor, publicul a părut plictisit. La Cargo am plecat acasă, că a venit ploaia. I-am auzit şi din casă, că stăm aproape, au cântat aceleaşi melodii pe care le ascultam la 17 ani la festivalurile berii. Cred că şi în aceeaşi ordine.

Vunk cântă bine, de obicei, iar seara de sâmbătă n-a fost o excepţie. I-a speriat puţin vântul, poate de-aia au părut puţin speriaţi la început, însă publicul i-a iubit tare. Atât de tare, încât Holograf i-au chemat pe scenă la ultima lor melodie. Care Holograf, de altfel, sunt excepţionali. Dan Bittman e unul dintre cei mai mişto entertaineri din România, fără îndoială. Facem abstracţie de artificiile (la propriu şi la figurat) din timpul concertului, care i-au conferit un aer mai occidental decât cu ce eram eu obişnuit să văd la Timişoara: Bittman e unul dintre cei mai carismatici oameni pe care am avut plăcerea să îi văd în concert, români sau nu. Şi pot să mă laud că am văzut multe concerte, atât în România cât şi afară. Serios că Holograf mi s-a părut momentul care a definit Serbările şi mă bucur că am trecut peste prejudecăţi şi am fost să-i văd.

În fine. Duminică n-am mai ajuns, plecat fiind din Timişoara, însă aud că a fost mişto. Pe de-o parte îmi pare rău, că a avut loc un mic blogmeet acolo, dar pe de altă parte m-am dat în piscină cu fetelelele, am mâncat grătar de porc făcut la lemne chiar din porc şi m-am dat cu barca pe Timiş. Avantaj eu.

De la stânga la dreapta: în gonflabila îndrăgostiţilor – eu şi Alex, iar în caiacul temerarilor – Cârli

A fost, deci, mişto – parcă tot mai mişto cu fiecare an care trece. Mă rog, ori asta, ori redevin eu copil, deşi mi s-ar părea ciudat, că încă n-am vârsta lu’ tata. Oricare ar fi cazul, însă, eu propun să ridicăm această bere în cinstea principelui Eugeniu de Savoya, care ştim noi foarte bine ce-a făcut.