Pizzeria Poli

Avem în Timişoara o pizzerie căreia îi zice “Poli”. Ei, într-o bună zi i se face mamei foame şi poftă de o pizza, aşa că îşi comandă de la ei, pe de-o paarte pentru că erau cei mai apropiaţi de biroul ei (efectiv în capul străzii), pe de altă parte pentru că şi ăştia, la fel ca alţii, au ofertă de 1+1 gratis. Sună, comandă o pizza şi aşteaptă.

La un moment dat ajunge şoferul cu o pizza. Nu două, una.

– Dar a doua unde e? întreabă mama.
– Păi una aţi comandat.
– Da, dar e una gratis.
– Nu ştiu, sunaţi la sediu.

Şi sună mama la sediu. Doamnă, aveţi ofertă, unde-i aia gratis?

– Păi trebuia să cereţi.
– Dar nu e din oficiu? Dacă e ofertă de una plus una moca, înseamnă că trebuie să comand una iar a doua vine gratis.
– Păi n-aţi zis nimic, n-aţi menţionat că vreţi la ofertă.
– Bun, să zicem că am uitat să o cer expres şi pe a doua, nu era de bun simţ să îmi ziceţi că aveţi ofertă?
– Ştiţi, zice dispecera pe un ton superior, clienţii noştri fideli ştiu deja de ofertă.

…perplex.

– Păi bine, doamnă, dar nu e în interesul dumneavoastră să mă fidelizaţi şi pe mine? Chiar dacă ar fi fost să nu ştiu de ofertă, cum să ajung să aflu dacă nu-mi zice nimeni?

Cea gratis nu a mai ajuns.

8 thoughts on “Pizzeria Poli

  1. Da, si eu am avut o experienta naspa cu pizzeria Poli. Adica mi-a ajuns pizza dupa 1 ora jumate, era rece deja. Tipul imi zice ca e frig afara si de aia s-a racit. Foarte tare. I-am dat-o inapoi si am comandat de la Rustica chiar daca e de doua ori mai scumpa.
    Aaa, si inca o chestie, eu stau la 200 m de pizzerie.

  2. @eAdi – pai si daca stai la 200m de pizzerie de ce nu te-ai dus tu sa ti-o iei? Aveai pizza calda si nici nu trebuia sa mai lasi bacsis la baiatu’ ;-)

  3. las’ că o mâncat-o ”doamna” de la sediu…de ce să îşi plătească ea pizza când poate să profite de pe clientii care nu sunt fideli?

  4. Doresc sa-mi exprim si eu parerea,nu vreau sa fiu carcotas,dar va las pe voi sa trageti concluzi. Sa intimplat de velentine s day, ca pizza sa ajunga dupa 2 ore si 20 de minute,am crezut ca turbez de nervi,am sunat dupa 1si 30min si nu stiau nimic de comanda mea,iresponsabili.lipsa de comunicare intre iei,zicand soferu ca iau dat adresa incompleta ,telefonu…ect
    Cu alte cuvinte au mai pierdut un client.

Leave a Reply to eAdi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.