Cum mă pregătesc eu de somn – o noapte tipică – Ovidiu Sîrb
Ovidiu Sîrb

Cum mă pregătesc eu de somn – o noapte tipică

E ora 0:30 şi mă ia cu un gând macabru: ar fi cazul să mă culc, că după aia iar mă trezesc la ora 12 după-masa. Bun, hai că mă culc. Da’ nu mi-e chiar somn (căci şi azi m-am trezit la 12), hai să bag un film care să mă adoarmă. Brici, e un plan fără cusur.

Dar ce? Ceva ce am mai văzut, cel mai bine, ca să nu trebuiască să fiu atent la el şi să mă lase sufletul să adorm dacă mi se face somn. Bun, ceva ce am văzut.

Ceva ce am văzut de curând? Depinde, e bun? Nu, nu e chiar atât de bun. Atunci la ce să te uiţi la el, numai să te enervezi şi să te plictiseşti? Bun, hai să mă uit la unul mişto. Nu merge, dacă e atât de mişto încât să-l revezi la scurt timp după prima vizionare înseamnă că n-o să te lase sufletul să închitzi ochii şi să adormi.

Atunci hai să văd unul vechi. Nu merge aşa, măi băiatule, că la alea vechi nu mai ştii ce se întâmplă, nu mai ştii de ce ţi-au plăcut în primă fază. Va trebui să fii atent la ele, nu vei putea adormi. Fuck.

Hai să vedem ce avem pe torernţi. Mmm-hmmm… Ăsta ce-o fi? Hai vedem pe IMDb. Mmm-hmmm… Slăbuţ, dar poate merge. Să vedem ce scrie pe Wikipedia despre el. Mmmmmmmhmmmmm… Clic pe regizor… Mmm-hmmm… Ha, nu ştiam… Click pe alt film… Mmm… Haha, ce tare… clic pe alt regizor, clic pe actriţă, clic pe actor, clic pe studioul de efecte speciale, clic pe ţara acestuia de origine, clic pe una, clic pe alta clic pe…

***

E ora 2 şi mă ia cu un gând macabru: ar fi cazul să mă culc, dar de ce căcat citesc despre Attila Hunul pe Wikipedia? Hai mai bine să mă uit la un film, să mă adoarmă…



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

14 Comments

  1. Posted January 9, 2010 at 02:29 | Permalink

    Bă… au descoperit ăştia până la urmă care ţigle-ţi lipsesc de pe casă?! :))))))
    PS. Cunosc senzaţia! :)) O încerc aproape zilnic! Şi asta cu ţiglele, dar şi asta cu filmele şi somnul! :D

  2. Posted January 9, 2010 at 08:48 | Permalink

    Nu era mai uşor să mă pui să îţi povestesc eu ceva?

  3. Posted January 9, 2010 at 13:46 | Permalink

    Ba da, da’ trebuia să-mi povesteşti cu elicoptere sau zombies :))

  4. andrei
    Posted January 9, 2010 at 17:05 | Permalink

    Exact asa fac si eu :)). Ma apuca ora 2 inainte sa ma hotarasc la ce film sa ma uit, si daca apuc sa ma uit la vreun film, e unul misto pe care l-am mai vazut. Serialele sunt o solutie buna.

  5. Posted January 9, 2010 at 17:13 | Permalink

    Pentru referinte ulterioare cand mai apare problema, recomand cu tarie filmul >i?>a href=”http://www.imdb.com/title/tt1360767/”>asta ;) O sa faca minuni pentru somnul tau de frumusete :D

  6. Posted January 9, 2010 at 17:14 | Permalink

    hopa, scuze, nu m-am uitat c-am facut typo in tag-urile de html… Se poate corecta?

  7. Posted January 9, 2010 at 19:21 | Permalink

    Capra cu etwas iezi nu mai ţine, nu ? :)
    La mulţi ani, Ovi !

  8. Posted January 9, 2010 at 19:37 | Permalink

    Eu de obicei ma pun la un film inainte sa adorm… Ca asa imi obosesc ochii si adorm mai repede :D

  9. Posted January 9, 2010 at 20:25 | Permalink

    Eu nu adorm cu filme, sau muzica, am nevoie de liniste ca sa pot adormi usor.
    Dar chestia asta cu intratul pe imdb si trezitul peste 2-3 ore pe nush ce alt site suna al naibii de cunoscuta!

  10. Posted January 10, 2010 at 15:27 | Permalink

    Ce cunoscuta mi se pare reteta, nu stiu de ce :)

  11. Posted January 10, 2010 at 17:40 | Permalink

    Sugerez sa tii pe comp o serie de filme nedigerabile, ceva la care nu te-ai uita nici mort, chestii koreene sau alte delicatese. Si bagi d-alea.

  12. hardy
    Posted January 10, 2010 at 23:39 | Permalink

    io ma uit in fiecare noapte la grey’s anatomy:))pana ma ia somnu:-??oricum serialu e bun:)

  13. ups
    Posted January 11, 2010 at 17:51 | Permalink

    http://xkcd.com/214/

  14. Posted January 14, 2010 at 14:46 | Permalink

    Ciudat, credeam ca incepi cu un spalat pe dinti:D

Mai mult ca sigur că ai şi tu o părere despre orice:

Your email is never shared.

Creative Commons License