Săptămâna asta suntem indignați, ca popor, pe clopotul personalizat al patriarhului Daniel. Mă rog, nu sunt sigur cât e poporul indignat și cât e doar bula mea de Facebook, pentru că de acolo îmi iau eu știrile și opiniile când e căzută aplicația lui Moise Guran. Cert e că o puzderie de oameni sunt foarte supărați că Daniel și-a comandat clopot cu poza lui pe el. Oamenii normali nu găsesc număr personalizat mișto să-și pună la mașină și bărbosul ăla și-a făcut tablou pe talangă.

Căci asta s-a întâmplat, dacă n-ați prins știrea: pe scurt, Biserica a comandat din Austria un clopot de 25 de tone care are gravată pe el fața patriarhului și care, când va suna, “se va auzi în aproape jumătate din capitală”.

Ei, aici văd eu problema. Nu că Daniel și-a făcut chip cioplit, încâlcând regula a doua din regulamentul intern al instituției dumisale. Până la urmă nu e problema mea, acolo e nevoie de o comisie disciplinară, un audit intern, mă rog, e mai complicat dar e o chestiune internă.

Nici că și-a pus fața pe clopot punct, indiferent de regulamentul intern, nu mă afectează. Am lucrat la cel puțin două companii care aveau la recepție poster cu fața CEO-ului și pot vedea lucrul ăsta ca pe unul normal.

Nici că a fost comandat și executat din bani publici – până la urmă, banii ăia erau de mult promiși, alocați, bugetați, pierduți. Personal, i-am trecut demult la pierderi, la fel ca SMS-ul ăla de 2 euro pentru Cumințenia Pământului.

Nici că a fost turnat în Austria. Până la urmă, dacă-l turnau în România ieșea de două ori mai scump, bronzul era îndoit cu apă și probabil suna total dezacordat.

Nu, problema e că atunci când va bate, se va auzi în tot orașul, indiferent că vrei sau nu să-l auzi. Și pun pariu că nu se va auzi doar de două ori pe an, ci se va auzi în fiecare săptămână, până va înnebuni absolut toată lumea din jur.