Cum Moşul a venit la mine cu un Xbox 360 nou-nouţ, ce puteam să fac altceva în vacanţa de iarnă decât să-mi iau Grand Theft Auto V şi să-l joc până nu mai ştiu de mine? Nimic, vă zic eu.

A devenit, rapid, jocul meu preferat. E ca şi cum GTA: San Andreas şi GTA IV ar fi făcut un copil super mişto, care nu a luat decât trăsăturile bune de la mamă şi tată.

De la GTA IV a luat engine-ul, pe care l-a îmbunătăţit. Grafica e fantastică, cu draw-distance enorm, cu peisaje superbe, cu mici detalii bine puse la punct, cu culori vii, cu efecte meteo credibile, cu umbre perfecte.

Foto: IGN

De la GTA:SA a luat atmosfera şi locul. Acţiunea are loc tot în statul San Andreas, doar că nu în cele trei oraşe (Los Santos, San Fierro şi Las Venturas), ci doar în Los Santos. Care Los Santos e refăcut complet, harta jocului având aproximativ 129 de kilometri pătraţi (faţă de 36 în GTA:SA sau 8 în GTA IV), fiind efectiv enormă.

Ce e nou e, parcă, şi mai mişto: personajul principal e, de fapt, trei personaje cu care joci alternativ. Un puşti care încearcă să facă un ban, un grăsuţ trecut de prima tinereţe, cu o familie dubioasă, bogat şi retras de zece ani din lumea fărădelegilor, şi un psihopat nemernic fără limite şi fără teamă de (aproape) nimic.

Luptele cu armele sunt simplificate faţă de titlurile precedente din seria GTA (sunt similare, dacă nu identice, celor din Max Payne 3), ceea ce-i un lucru bun. Misiunile au, de acum, checkpointuri, ceea ce-i mană cerească: dacă ratezi o misiune nu eşti nevoit să o iei de la început. Personajele nu mai sar prin parbriz aşa uşor ca în GTA IV.

Nu mai există loading screens (tehnic vorbind, la schimbarea între două dintre personaje, care sunt în părţi diferite ale hărţii, există loading screen, doar că e mascat cu efecte speciale, aşa că nu te prea prinzi că există). Maşinile se conduc mult mai bine decât în GTA IV, unde toate erau ca bărcile pe uscat. Şi povestea e solidă, jocul fiind scris şi regizat ca un film mişto.

Iar misiunile mari, cele cu jafuri, pot fi făcute fiecare în două moduri diferite (de obicei, subtil vs. gloanţe multe), fiecare desfăşurându-se altfel. Poliţia nu mai e peste tot, ca-n celelalte jocuri, deci nu rişti să atingi din greşeală o maşină de-a lor la fiecare curbă, pornind o urmărire inutilă.

Ah, şi mai nou există animale, deci dacă nu eşti atent poţi călca cu maşina câini, coioţi sau te miri ce căprioare. Încă nu există copii, însă. Poate-n al şaselea, cine ştie.

P.S.: ăsta mi-e profilul psihologic, conform doctorului psiholog din joc: