tramvai

Cine n-are bătrâni, să circule cu tramvaiul

Nu orice boşorog e Dumbledore sau Gandalf. Nu oricine a reuşit să treacă de o respectabilă vârstă, singura lui realizare fiind că n-a murit încă, e bătrânul acela înţelept la care se duce toată lumea pentru sfaturi de viaţă şi ghicitori aparent simple şi fără noimă, care vor avea sens mai târziu în film. De fapt, nici nu sunt mulţi aşa. Însă mulţi se cred aşa.

Zilele trecute, într-un tramvai, o fetiţă plângea după mama ei. Dar aşa, chinuit, că parcă nu-i mai venea să plângă, dar dacă tot era acolo… Tatăl ei (sau răpitorul ei, că nu exista nicio dovadă clară într-o direcţie sau alta) o ignora, sperând că tace, fără s-o cocoloşească sau s-o răsfeţe, că nu-i bine mereu. De vreo două ori i-a zis “te rog linişteşte-te” pe un ton ferm şi calm, mai mult de ochii lumii.

Moşi derutaţi

Azi am fost răzbunat.

De la 1 iulie, traseul tramvaiului 6 s-a modificat. Nu mai merge “din şapte sute la Maria”, ci “din şapte sute pe linia lu’ zece şi d-abia dup-aia pe la Maria”. Pentru cei nefamiliari cu Timişoara, asta înseamnă un ocol de vreo ~20 de minute, benefic pentru, de exemplu, mine (care iau tramvaiul din faţa blocului şi mă lasă lângă job), dar o problemă pentru pensionarii cu pensie încă integrală şi abonament încă gratuit, care trebuie să ajungă la vestita catedrală ortodoxă din capitala Banatului, pentru a aprinde lumânări pentru cei morţi, ocazionala lumânare pentru puţinii vii, pentru a spune un Tatăl Nostru, un Doamne Feri sau un “dă doamne să apuc sfârşitul lui Tânăr şi Neliniştit”.

Şi cum mergeam eu astăzi cu tramvaiul respectiv, la un moment dat m-am simţit înconjurat de bătrâni. Mă simţeam ca într-un film sinistru unde

Într-un tramvai

La o staţie după mine urcă ea şi el. Pe ea o mai văd în tramvai cam tot la două dimineţi. E drăguţă, dar nu chiar atât de drăguţă. E destul de uşor de trecut cu vederea, dar are aerul ăla de “sunt inabordabilă pentru că am deja prieten de o vreme”. El înalt, cu freză deranjată, ochelari de programator, …

Citește tot