Guilty Lemon sunt nişte jazzişti din Sibiu. Jazzişti fiind, cântă jazz, eu auzindu-i pentru prima oară aseară, înainte de Blazzaj, în cadrul celei de-a cincia zi a festivalului Toamna Orădeană.
Concertul a fost o surpriză frumoasă –
Guilty Lemon sunt nişte jazzişti din Sibiu. Jazzişti fiind, cântă jazz, eu auzindu-i pentru prima oară aseară, înainte de Blazzaj, în cadrul celei de-a cincia zi a festivalului Toamna Orădeană.
Concertul a fost o surpriză frumoasă –
Azi începe, la Oradea, unul dintre cele mai blogger-friendly evenimente din ţară, anume festivalul urban Toamna Orădeană.
Programul artistic începe diseară, cu Opera Per Sempre, iar pe parcursul următoarelor două săptămâni se vor întâmpla, pe diversele scene din cadrul festivalului, spectacole muzicale, de improvizaţie, teatru şi balet. Dintre artiştii şi trupele ce vor concerta la Oradea în cadrul festivalului aş fi curios de
Ce s-a întâmplat, de fapt, la Oradea?
Păi: pe de-o parte s-a sărbătorit istoria oraşului şi a cetăţii de aici, prin concerte, demonstraţii de tir cu arcul (la care m-am încumetat chiar şi eu), spectacole medievale, costume, mici, bere şi voie bună.
Pe de-altă parte, organizatorii – în speţă, Casa de Cultură Oradea – au folosit evenimentul ca pe un însemn al verii culturale din Oradea, ce va culmina, în octombrie, în festivalul Toamna Orădeană, festival de altfel strâns înfrăţit cu ce s-a întâmplat weekend-ul ăsta în cetate.
Am revenit la Oradea, că-s concerte româneşti şi oameni faini. Atât de faini, încât atunci când ne-am văzut în backstage la Şuie Paparude, n-am putut face altceva decât să facem planking pe scenă. Dap, cu Zicu.
Mi-era dor de un eveniment de genul ăsta. Oricât de mult aş fi făcut mişto de manifestări “câmpeneşti” în pieţe publice în perioada mea alternativă, nu poţi nega frumuseţea unui concert în aer liber şi energia pe care o generează acesta. Aseară, între David Bryan, Fly Project şi Şuie Paparude, nişte mii de oameni au sărit şi s-au înghesuit în faţa scenei ca descreieraţii – pentru că aveau în faţă formaţiile lor preferate. Fix ca mine acum o lună.
Cât despre artişti, nu ştiu cine e David Bryan.
Scuzati lipsa diacriticelor, insa iPadurile primite spaga nu sunt localizate in romana…
Aseara, intr-o minunata seara de vineri seara, a fost prima seara dintre toate serile festivalului. Aseara, deci. Am ajuns la tanc pentru a prinde inserarea si inceputul festivalului Toamna Oradeana, unde badge-ul de “all access” mi-a permis accesul… peste tot, in special in fata scenei, unde de …
Aflat deja la ediţia cu numărul 20, festivalul Toamna Orădeană ne-a întins o invitaţie de a petrece un weekend în sânul oraşului Oradea. Mie, Corinei, Cristinei, lui Richie şi lui Maka. Curioşi din fire, eu şi jumătatea-mi am acceptat invitaţia în doi timpi şi trei mişcări, mai ales în condiţiile în care Oradea e un oraş frumos şi interesant, aşa că zilele astea vom raporta direct din capitala Bihorului, unde-am mai fost şi acum o lună şi ne-a plăcut rău. Ceilalţi trei copii au acceptat şi ei, însă nu ştiu dacă în doi timpi şi trei mişcări.
Programul festivităţilor, pentru cei ce doresc să ia parte la ele, se găseşte aici. Include