De mic mi-a plăcut cu trenul – chit că erau în halul în care erau (având bunici în Satu Mare, nu le prindeam pe cele mai îngrijite, alea “de Bucureşti”). În afară de trenul de Satu Mare, toate călătoriile cu trenul pe care mi le amintesc au fost “la distracţie”: câteva drumuri spre mare (voi, timişorenii, ştiţi cum sunt astea: 15-16 ore de mers în căldură, cu întârzieri şi copii mici şi enervanţi în compartiment) petrecute pe culoar, cu capul scos pe geam; un drum până în Moldova, împreună cu alţi 50 de hăndrălăi de liceu, drum în care nici noi, dar nici alţi bieţi călători care au avut ghinionul să se afle în locul nepotrivit în momentul nepotrivit nu am pus geană pe geană; un drum până “în judeţ”, pentru a pune cortul o noapte prin te miri ce câmp; nişte drumuri până la Lugoj, la diverse serbări sau festivaluri ale berii, doar pentru că urmau să cânte în public nişte prieteni. Însă niciodată nu am avut parte de distracţia aia chiar în tren.
Ei bine, Beck’s vrea să repare acest lips. Aşa că, dragii mei timişoreni, avem treabă: trebuie să creăm cel mai lung Beck’sperience Train. Cum vine asta?
