Ziceam c-o să mă plimb prin Sibiu. Ei bine, iată, m-am plimbat prin Sibiu. Şi ce plimbare, dom’le!
Minunatul Golfuţ pe care l-am condus 800km, primit de la Autonom, care-s nişte simpatici şi profesionişti
După un drum prea lung, am intrat în Sibiu vineri seară, pe la ora 22. Ne-am cazat la cel mai de sus etaj al hotelului Ibis, care-i chiar în miezul oraşului, şi, deşi rupți de oboseală, am lăsat doar bagajele şi am întins-o către locul unde se adunaseră restul bloggerilor, veniți de prin toate părțile țării. Şi chiar de peste hotare, fiind reprezentată şi Moldova, prin Eugen Luchianiuc. I-am întâlnit