14 august:
Credeam că o să-mi placă Millencolin, dar n-a fost să fie, aşa că am dat o fugă până la iwiw World Music Stage, unde cântau Fanfara Tirana din Albania. Mi-au plăcut tare, ca de altfel majoritatea concertelor de pe scena de World Music.
Kaiser Chiefs au făcut un concert aşa cum ştiu ei, adică foarte dinamic şi public-oriented, iar Ricky Wilson şi ego-ul lui enorm au fost din nou la înălţime. În afară de mica scăpare cu “Nice one, Bucharest!“, publicul a fost în delir, ca să folosesc şi eu acest clişeu. Ricky s-a căţărat pe structura scenei, a intrat în public, mă rog, ca la B’estFest.
Pe Jamiroquai nu l-am văzut, spre ruşinea mea, dat fiind că era prea mare înghesuiala, iar fratelui îi era rău. În schimb, am ajuns din nou la iwiw, unde cânta Ky-Mani Marley, băiatul legendarului Bob. Am stat vreme de vreo trei melodii, toate de-a lui Bob Marley, după care am luat-o înspre cort. N-am apucat însă să ajungem, pentru că ne-am oprit la Roma Tent, adică Roma Sator, adică Cortul Ţiganilor, băi tată. Tocmai cânta Romano Drom şi în cort era delir, aşa că am rămas o vreme acolo. După Romano Drom au intrat românaşii noştri de la Kaliakra, tot ţigani, care mi-au plăcut tare. Poate nu la fel de tare ca Romano Drom, totuşi.
Apoi am prins ultima jumătate din concertul Kraak & Smaak, la cortul Wan2. K&S au fost, probabil, cea mai plăcută surpriză din tot festivalul. Nu ştiam nimic despre ei, nu cunoşteam nici o piesă, dar m-au dat gata instantaneu.
