Acum mai bine de două săptămâni am participat la o întâlnire cu doi reprezentanţi ai RMGC, anume Dragoş Tănase, directorul companiei şi Cătălin Hosu, purtătorul de cuvânt al acesteia. Întâlnirea a făcut parte dintr-o serie de evenimente de informare în legătură cu mineritul de la Roşia Montană pentru reprezentanţii pe Internet ai opiniei publice, bloggerii.
Eu am ajuns acolo fără vreo părere prealabilă. Sau, mai bine zis, fără să fiu de vreo parte sau alta a minei, poziţia mea oficială fiind “lasă-i, maică, să facă ce vor, că ştiu ei mai bine ca mine”. Pentru că tot ce ştiam despre Roşia Montană până atunci era că cineva vrea să caute aur acolo, iar nişte hipioţi în frunte cu Liviu Mihaiu şi cu Mihnea de la Luna Amară (pe care, de altfel, îl respect mult ca artist) au făcut la Roşia un festival muzical ca să salveze localitatea, dacă tot salvaseră deja Vama. În rest,