Zilele trecute căutam de disperat cadouri pentru cei dragi, pentru că – nu-i aşa? – spiritul Crăciunului. Iau eu câte o treabă pentru toată lumea şi rămâne pe listă frate-meu. Ce să-i iau io? Ştiu, merg la sigur cu muzică. Şi-i iau ultimul CD al lui Muse.
L-am spart cu asta, clar.
Sun gagica să-i zic cât de mega-inspirat am fost (că doar fratemeleu e cel puţin la fel de fan Muse ca mine), gagica stă două secunde şi apoi zice “dar stai să vezi ce ţi-a luat el!”.
Îi zic mamei cât de mega-inspirat am fost, mama stă, se uită la mine şi zice “da, fain” şi schimbă subiectul.
Vine şi seara de Ajun, vine Moşu’, despachetăm cadourile, fratemeleu îşi desface cadoul, vede CD-ul şi rămâne interzis. Un “…mersi…” timid şi atât. Mă ia cu transpiraţii: să nu fie la fel de fan ca mine? Aia e, să vedem ce am eu.