Am o idee de reality show de groază.

Iei vreo 10 adolescenţi între 13 şi 16 ani, toţi băieţi, toţi la pubertate, toţi cu gândul la fete, dar atenţie, toţi cu ceva defect minor care-i împiedică să-şi facă o prietenă. Nimic grav, doar chestii superficiale în ochii adulţilor, dar care pentru un copil de 15 ani e echivalent cu lipsa unui picior: coşuri, barbă care creşte neregulat, pistrui, dinţi strâmbi, ochelari pe care un hipster i-ar invidia, dar de care adolescenţii râd – în fine, chestii nesemnificative, însă care să le scadă încrederea în sine până aproape de zero.

Îi închizi pe toţi într-o casă, ca la Big Brother. Le zici că, la sfârşitul a două luni de man-training, toţi în afară de unul dintre ei va fi eliminat din concurs pe baza unor criterii care vor fi explicate mai târziu. Acela care nu va fi eliminat va câştiga, atenţie, o cină romantică cu o tipă, preferabil chiar o vedetă-adolescentă. Nu ştiu exact aici cine ar fi, că nu urmăresc mondenităţile minore din România – avem vreo echivalentă la Hanna Montana? Abramburica e pre bătrână? Mă rog, aici finisăm mai târziu.

Read More