True story.
La un moment dat, mama – prin natura meseriei ei – a avut nevoie de o hârtie oficială. Mai exact, o copie după ceva hotărâre de consiliu local, însă parafată de Primăria Timişoara, ca să fie treaba oficială.
Se duce, deci, la primărie, cu cererea scrisă frumos, la calculator. Stă la coadă, ajunge la femeia care se ocupa de hârtiile astea, care după ce-i întoarce respectiva cerere pe toate părţile, o întreabă
– Care e numărul hotărârii?
– Am scris numele acolo, nu e de ajuns? Nu se poate căuta?
– Aaaaa, păi se poate căuta, dar io zic că mai bine căutaţi dumneavoastră şi veniţi cu numărul, că altfel cine ştie cât durează – poate o lună sau două…
Şi-a plecat mama, cu coada între picioare, să caute numărul hotărârii. Ajunsă la Internet, a găsit respectiva hotărâre imediat (pe site-ul primăriei), iar a doua zi i-a dus-o femeii, tipărită integral, să nu existe dubii, cu tot cu cerere, să rezolve odată.
Femeia de la ghişeu, foarte mulţumită. Începe să facă ce avea ea de făcut cu hârtiile, şi-i zice mamei: