…e că nu mai recunosc manele.
E trecut de miezul nopţii şi la mine-n bloc se întâmplă o petrecere ad-hoc, cu muzica pornită cu puţin după ora 0, iar de undeva de sus se aud manele. Pe vremea mea le ştiam. Nu le devoram, le ocoleam, înjuram maneliştii, dar, la naiba, le ştiam! O ştiam pe-aia cu Portugalia (#uniţisalam!), aia cu gagica cu poliţia, plus clasice ca Câte nopţi am plâns şi Of viaţa mea. Ba chiar mai recunoşteam şi una-două obscură ca Citesc Biblia şi plâng sau Am pe telefonul meu o poză cu chipul tău.
Şi iată că zece ani mai târziu nu mai recunosc nimic, de parcă lumea manelelor ar fi trecut pe lângă mine. Şi-mi pun întrebări. Gen,