25 iunie 2009

Dragă jurnalule,

Mă simt minunat. Ieri m-am întors din vacanţă, de la parcul de distracţii, unde am petrecut o săptămână întreagă împreună cu ceilalţi copii. Ne-am jucat, ne-am dat cu trenuleţul şi cu maşinuţele, am făcut baie în piscină şi am jucat fotbal. Am mâncat cu toţii prăji şi fructe, apoi ne-am uitat la filme. Două nopţi …

Citește tot

Şi nici măcar nu glumesc. După ce a dat colţu’ s-a anunţat că a avut peste 100 (unii ar zice că de-a dreptul 200) de melodii compuse şi înregistrate, dar nelansate, melodii lăsate moştenire copiilor lui, să mănâncă şi gura lor ceva după ce el nu mai e.

Ei, prima melodie tocmai a răsărit pe interneţi, aparent. După cum urmează:…

Citește tot

Urmează, în trei luni şi-un pic, Helloween-ul. Pe cât punem pariu că mai mult de jumătate din cei ce se vor duce la party-urile tematice o să se costumeze în Joker, Rorschach şi Michael Jackson?…

Citește tot

Bă, şi mie mi-a plăcut Michael Jackson la vremea lui, şi eu am crescut cu muzica lui, a fost primul Compact Disc din casa mea, l-am respectat şi îl respect pentru ce a făcut, dar deja e prea mult. Trebuie să vă puneţi căcatul împreună, ca să mă exprim româneşte. S-au umplut interneţii, ziarele şi televiziunile de Michael.

Aseară …

Citește tot

TMZ confirmă.

Guess his heart got enough.

httpvh://www.youtube.com/watch?v=uHUXbAGNfVg

Pe mine mă atinge destul de trist vestea asta, din motive de melancolie: albumul Dangerous a fost primul CD care a existat în casa mea, prin ’93. Da’ cine ştie, poate mai face un bis la Thriller odată şi-odată.…

Citește tot