M-am împrietenit de ceva vreme cu un regim alimentar şucar, cunoscut popular peste oceane sub numele de “keto”. Care keto vine de la “ketosis”, adică “cetoză”vezi 2, mai pe româneşte. În mare, e un fel de dieta aia Atkins pe care o iubeşte toată lumea, pentru că e permisivă, doar că asta încurajează foarte tare mâncărurile bogate-n proteine şi grăsimi. Precum bacon-ul, de exemplu.
Ideea generală e aşa: cât mai puţine zaharuri/glucide/carbohidraţi. În sensul că maxim 20 de grame pe zi, ceea ce înseamnă adio făinoase în orice formă (pâine, paste, spaghete, blat de pizza), cartofi în orice formă (nu, nici ăia natur sau fierţi pe abur nu-s buni), zahăr în orice formă (sucuri, fructe, legume ne-verzi, ciocolată, rahat, bere). Rămân: carnea în multele ei feluri, ouă, brânzeturi şi alte delicioase surse de proteine. Şi, bucuria românului, seminţele sunt acceptate în cantităţi de bun simţ.
Eu am reuşit, în mai puţin de două luni,