Iată că la șase ani după ce am documentat vag procesul de-a ne muta la casa noastră, a sosit timpul să o facem din nou, pentru că apartamentul respectiv ne-a rămas mic. Având mult mai puțin timp liber și mult mai multă lehamite, n-am documentat deloc procesul care tocmai s-a încheiat. Am, însă, câteva gânduri.
Tag: jurnal de casa noua
După două luni jumate de la data montării centralei termice, avem în sfârşit căldură în calorifere.
A fost greu. A fost montată centrala în august, după care a durat mult, prea mult, până au fost gata actele. Contract, dosar la gaze, du-te vino. După care a venit nenea să ne pună în funcţiune aparatul şi ne-a zis că
Ne-am mutat.
Am avut chiar şi parte de prima inundaţie, ca să nu ne poată bate nimeni obrazul “hai bă, v-aţi luat apartament şi nu l-aţi udat şi voi?”. Fără pagube, dar cu adrenalină.
Vecinii sunt nişte simpatici. Unul înjura pe scară noaptea acum câteva zile, abia împleticind două vorbe, că de ce penisul lui nu e lumină pe scară. Tanti de lângă noi, foarte de treabă de altfel, m-a oprit bucuroasă, să-mi spună că
Practic, e aproape gata. Gresia e pusă, centrala e montată, zugrăveala e galben-luminoasă, prizele sunt legrand, am aflat că o uşă de interior poate să coste 500 de lei şi unii să mă asigure că nici măcar nu-i aşa scumpă la banii ăştia (nu ştiu ce să zic, uşi umplute cu cocaină încă n-am găsit). Avem un maistor simpatic, care lucrează bine, de dimineaţa până seara, e vesel şi
După ce ne-am hotărât, în sfârşit, asupra apartamentului, a început ceea ce avea să se dovedească a fi cea mai căcăcioasă parte a tranzacţiei. Cel puţin până acum, căci hei, până departe mai e o grămadă. Anume actele, care ne-au întârziat o grămadă. Vedeţi voi, proprietarii sunt soţ şi soţie, însă soţul nu prea e în România, nefiind cetăţean român. Ceea ce implică procuri de pe la consulate, care consulatele au program de gravide – două zile pe săptămână, iar de Paşti au avut liber vreo două săptămâni.
Dar am reuşit, până la urmă.
Prima filă, aici.
Am întâlnit până la urmă şi un agent imobiliar mişto. După trei de-ţi era mai mare necazul că i-ai cunoscut, al patrulea a fost cu noroc. Băiat deştept, orientat către cumpărător, nu către propriul lui comision, ne-a şi prezentat apartamentul pe care, până la urmă, l-am ales. Dar până la acesta am descoperit că, într-o tranzacţie imobiliară, cea mai mare piedică în calea vânzării unei proprietăţi e vânzătorul.
Am întâlnit tot felul de proprietari cu tot felul de idei. Fac abstracţie de felul în care erau aranjate apartamentele – gusturile oamenilor sunt unice, şi nu ne – nu-i aşa? – căcăm în ele. Dar proprietarii… au, mamă!
Am întâlnit
Pentru că în blogging se câştigă atât de bine încât nu mai avem unde să punem în apartamentul curent pişcoturile, ne căutăm un alt apartament din care să vă înseninăm zilele ploioase.
Am început încetişor: la bancă pentru o Primă Casă, ca să ne interesăm care e metoda cea mai rapidă de jupuire a pielii. Apoi deschis imobiliare.ro, romimo.ro şi site-urile agenţiilor locale şi selectat câteva (zeci de) apartamente. Familiarizat cu terminologia imobiliară. Apoi cumpărat PubliTim-ul, încercuit alte câteva zeci şi, într-un final, sunat. Încă suntem la început, iar de nervi, dezamăgiri şi faze amuzante n-o să ducem lipsă.
Agenţii imobiliari. Ah, agenţii! Sunt ca