…este să fie delicios în cinstea păcatele noastre culinare. Iar astăzi, de Ignat, porcii din întreaga Românie îşi servesc ultima masă, urmând a deveni prilej de burtă plină şi de mâini unsuroase pentru, probabil, toţi românii. Sau, vorba clişeului, un prilej de bucurie pentru întreaga familie.
Eu am participat la o singură pregătire a porcului, când eram foarte mic. Ce-i drept, au avut bunicul şi tata milă de mine şi nu m-au trezit chiar la momentul cheie al Ignatului, ci abia apoi, când “Ceauşescu” (aşa-l chema pe porc, se întâmpla chiar în anii imediaţi revoluţiei) era deja pârlit. Cum ar veni, numai bine pentru tăierea codiţei. Probabil că dacă l-aş fi cunoscut înainte de Ignat, aş fi fost reticent în a-i mânca slănina, însă aşa, nici porc n-am tăiat, nici gura nu-mi miroase. De atunci cred că îmi place porcul mai mult ca orice pe lumea asta (dacă voi avea vreodată un porc, am să-l alint “sac de bacon”, mânca-i-aş eu ceafa lui de scump ce e el).
Legat de Ignat, azi,