Este vorba de noul serial de la ProTV, Vine Poliţia!. Am văzut săptămâna trecută primul episod şi am aşteptat şi al doilea episod ca să-mi pot forma o părere solidă despre acesta.

Să trecem peste detaliile standard de la bun început, pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba: joacă Ioan Gyuri Pascu, Horaţiu Mălăele, Gheorghe Ifrim, Mircea Silaghi, Aylin Cadîr, Mihai Bobonete (Bobo) şi aşa mai departe. E serial poliţist, dar se vrea (şi) comedie.

Deci el, Fane (Gyuri Pascu) e inspector, avându-i ca, pardon, colegi pe Luca (Silaghi) şi Marian (Ifrim), tustrei lucrând la Secţia Ţ, în subordinea lui Corbescu (Mălăele), socrul lui Fane.

Fane e poliţistul care vrea să facă, deşi nu pare capabil, întrând în tot felul de încurcături din care, ofcors, iese până la finalul episodului. Nu ştiu dacă aşa e rolul sau aşa e Pascu, dar are un tic verbal, băi frate, ce naiba mă. Luca e poliţistul violent, impulsiv, cu ţepi în freză, bărbatul rugged, Clint Eastwood, moartea femeilor, mai ales a personajului interpretat de Aylin Cadîr (la care revin iiiimediat). Marian e tăntălăul sentimental şi emotiv care cam pică de fraier. Pe stilul mult prea fumat, importat din State, dar trecem peste.

Pe partea cealaltă, însă, sunt femeile:

Read More