A trecut o săptămână în plus faţă de când aş fi vrut să scriu articolul ăsta.

Ştii că te aşteaptă un concert bun atunci când formaţia de pe scenă cântă cel mai recent hit al lor, melodia pe care vor s-o împingă cu forţa în minţile publicului şi fanilor, chiar prima din tot concertul. Aşa, ca şi cum ar vrea să se scape de o povară, putându-se dedica în următoarele două ore fanilor, cântându-le melodiile de care se îndrăgostiseră până atunci, fără să-i deranjeze cu noi propuneri. Pentru astea este timp. Pentru astea există radio.

Vorbesc aici de

Read More

Dacă m-ai fi întrebat acum unul, doi sau zece ani ce artist cred că voi vedea odată în carne şi oase, sigur nu mi-ar fi trecut prin cap să zic Snoop Dogg. Dar – iată – s-a întâmplat şi asta.

Anul ăsta s-a repetat istoria din 2007, când am ajuns la Sziget Festival chiar înainte să înceapă formaţia care nu era headliner, însă pe care doream s-o văd tare de tot – în cazul acela Gogol Bordello. N-am despachetat, nu am întins cortul, nu am făcut nimic, ci doar ne-am luat nişte bericici şi ne-am îndreptat picioarele către scena principală, prin soare, unde tocmai urcau, în aplauzele câtorva mii de oameni,

Read More

3 ani de Sziget

3 ani de Sziget. Ha.

Din cauze de câştig pur, n-am putut să fac liveblogging de la Sziget de la ziua 1 încolo. Pentru că a fost prea awesome ca să-mi pierd timpul la cortul de interneţi. Plus că n-am fost prea coerent în majoritatea clipelor petrecute acolo. Ca să înţelegeţi mai bine, în principiu am fost totalmente treaz, în toate sensurile, doar dimineaţa, la trezire, preţ de o ţigară şi o spălare pe dinţi. Să vă povestesc, aşadar.

Despre atmosferă şi oameni nu vă mai povestesc, că a fost, în mare, ca anul trecut. Singurele diferenţe au fost numărul oamenilor, care a fost mai mic anul acesta, lipsa berii Arany Aszok, care mie-mi plăcea mai mult ca Dreher, preţurile puţin mai ridicate ca în ultimii doi ani şi organizarea mai bună a festivalului.

Ziua 1

Prima zi a fost cea în care ne-am strâns toţi. Plecat iniţial doar cu Rob, miercuri ni s-au alăturat Richie cu un Emi şi o Adină, Blogu cu o Patricie şi un Paul, Hubba cu o Creatrixă şi două fete, un Horaţiu cu, mai târziu, sor-sa, o Carmen, o Kmi (de la însuşi site-ul oficial românesc Sziget) cu un prieten al cărui nume, spre ruşinea mea şi cu scuzele mele, l-am uitat, un Alex de la Dor De Ducă (plus că într-una din zile m-am întâlnit cu Irina, iar în ultima zi ni s-a alăturat şi însuşi Horia) şi oare pe cine-oi mai fi uitat? Întâlnirea cu dânşii a făcut să pierd IAMX, despre care nu ştiam nimic, dar care cică or fost mişto. Altădată. Dar să luăm puţin la purecat concertele pe care chiar le-am văzut.

Read More

…de români şi concerte: că aproape niciun concert la români nu începe la ora la care e anunţat, ci cu cel puţin jumătate de oră întârziere nu mai e un secret pentru nimeni. Dar publicul de ce vine cu întârziere la concert? Să fie acesta cauza întârzierii concertelor? Sau poate efectul? Românul vine mai târziu la concerte pentru că acestea …

Citește tot “Că veni vorba…”

Vineri, la IRAF (despre care nu ar prea avea sens să scriu în detaliu acum, că a cam trecut – însă Zdob şi Zdub au fost incredibil de mişto, iar trupa timişoreană Popa Şapcă a fost cea mai frumoasă surpriză muzicală românească de mulţi ani încoace) am realizat o chestie: exclamaţia mea “mamăăă, ce ştiu străinii ăştia să se distreze” …

Citește tot “Românul şi concertele: reprimarea distracţiei”

Ah, ce-mi place să fac glume în titluri, pui de Caţavencu ce sunt. Pivo înseamnă bere, deci. Pe sârbeşte. Căci am fost la sârbi, să-mi dau concert Arctic Monkeys. În linii mari, s-a întâmplat aşa:

Sârbii.

  • Cu părere de rău faţă de amicii mei sârbi, trebuie să mărturisesc că ieri nu am întâlnit niciun sârb simpatic. În vamă la ei am fost trataţi cu fundul, şi la plecare, şi la întoarcere. Mai ales la întoarcere.
  • Nu mi-a venit să cred câţi ghiolbani au plătit ca să vină la concertul Arctic Monkeys, dar nu să-l asculte, ci să se facă criţă, să urle chestii pe care nu le înţelegeam, dar care toate conţineau şi cuvântul “pivo”, să arunce cu respectiva pivo şi să fie, în principiu, ţărani.
  • Majoritatea sârboaicelor sunt urâte. Nu neapărat la hoit, dar la faţă sunt mult sub medie. Sunt şi câteva frumuşele, nu zic nu, dar prea puţine.
    Fată de la EXIT Festival

  • Ţara, cât le-am văzut-o, e destul de plictisitoare, dar nu neapărat urâtă. Nu am apucat să mă învârt foarte mult.
  • Pljeskavica sârbească, făcută la sârbi, la mama ei, e de-men-ţi-ală! A fost cea mai bună pleşcaviţă pe care am mâncat-o vreodată, jos pălăria. Nu ştiu ce carne era aia, dar era bună, învelită într-o pâine din aia făcută pe loc, peste care mi-am pus fix ce am vrut (de toate, adică). Două poze, pentru posteritate:
    Pljeskavica sârbească

    Înainte

    Pljeskavica sârbească

  • După

Festivalul

Read More

Cred că lipsa asta generală de chef e din cauza căldurii. E mult, mult prea cald pentru gusturile mele, chit că sunt înconjurat de aparate de aer condiţionat, şi la lucru, şi acasă. Parcă tot e prea cald, aerul e prea static, lumina e prea puternică, lumea e prea nervoasă şi maşinile prea multe şi prea zgomotoase. Iar pe lângă …

Citește tot “Mai puţin”

Bratari B'estfest 2008

Acesta va fi probabil ultimul post legat de B’estfest, spre bucuria unora :).

Aşadar, am ajuns înapoi în Timişoara ieri, la cea mai 1337 oră posibilă, anume 13:37 (update: greşesc, am ajuns după 14:30, la 13:37 fumam o ţigară în Lugoj. Irelevant, nerd joke-ul rămâne în picioare). Puţin obosit după 8 ore într-un tren ce ar fi fost mai potrivit ca autobuz, puţin copt după un weekend 100% natural şi profund mulţumit de experienţa B’estfest.

Read More

Cel pentru 5 iulie nu l-am scanat, că e la fel. Sunt împlinit, mulţumit, fericit etc. Aşadar, vineri seară îl iau de o toartă pe colegul blogger Seicean şi ne îmbarcăm în trenul (adică ne întrenăm? plm) probabil mult prea puturos şi călduros, spre Bucureşti (unde ne vom întâlni cu colega bloggeriţă Bloodie). Apropo, doresc un sfat de traseu …

Citește tot “Am bilet-o din nou”