E vorba despre Camelot, un “restaurant cu specific medieval” din Timişoara (şi, aparent, cu site cam tot medieval), în care nu mai fusesem niciodată până ieri.
Când am deschis meniul (enorm, format A3) am fost surprins de două lucruri: preţurile cu care nu sunt obişnuit (nu în sensul că sunt ciudat de mici, ci în acela că nu prea frecventez eu locuri cu aşa preţuri) şi scriitura din acesta. Aveam de ales dintre o variată gamă de zemuri, orătănii şi dulceţuri. A durat mult până am ales ceva, pentru că la fiecare fel pe care îl citeam stăteam puţin, zâmbeam şi atenţionam lumea. “Haha, uite bă, au Friptură şi extaz” “Eu vreau o porţie dublă de extaz… :P “.
După ce am comandat (un platouaş de două persoane, cu un kil jumate de carne – porc, juma de pui, alea – şi vreun kil de garnitură, o Friptura Călăului, o Friptură şi Extaz şi încă ceva – nu mai ştiu ce), a venit ospătăriţa, ne-a legat la fiecare în parte babeţici la gât, după care ne-a adus pâine prăjită pe grătar, plus untură, plus ceapă.