Mai presus de orice beneficiu mi-ar fi adus până acum faptul că scriu pe blogul ăsta, cel mai tare mă bucură când, din când în când, mă mai întâlnesc cu oameni pe care nu i-am văzut de ani şi ani de zile, cu care n-am vorbit din liceu, însă care îmi mărturisesc că-mi citesc blogul şi că le place foarte mult.
Ultima experienţă de felul ăsta am avut-o aseară, căutând o masă liberă la
După ce anul trecut am băut cu un cocktail prea mult la RoBlogFest, anul ăsta am decis să fiu un domn şi, din pur altruism, să stau acasă, să nu mă auto-nominalizez şi să las şi altora şansa de a nu câştiga niciun premiu la ăst festival.
Însă! Pentru că am primit bani în natură din partea unora dintre participanţi, am să vă înşirui aici o listă cu ce am votat şi – dacă doriţi, dar sunteţi nehotărâţi – cu care vă rog să votaţi şi domniile voastre. Şi am să scriu şi motivele pentru care am ales să votez aceste bloguri:
Mi-ar plăcea să ajungem la un punct în evoluţia încrederii în bloggeri în care companii şi firme mici, mari şi oriunde între, să ofere produse “alternative” în teste bloggerilor. Adică, pe lângă telefoane, televizoare, maşini şi alte astea, ar fi interesant de primit:
Chiar dacă n-aş fi prieten cu fetele care-au pus proiectul PRbeta şi evenimentul de ieri pe picioare (tartorele şefe Nebu şi Cristina, împreună cu minunatele Corina, Diana şi Oana) tot aş fi fost de părere că e cea mai mişto conferinţă la care am luat parte până acum. N-oi fi fost eu la enorm de multe, însă a bătut, de exemplu SMS-urile din Timişoara şi Cluj. N-aş putea să pun degetul exact pe factorii care mă fac să zic asta, însă cred că are de-a face cu faptul că aici am fost bombardat cu informaţie pertinentă, studii de caz relevante şi, în principiu, a fost mai închegată decât celelalte, care – deşi interesante – mi-au lăsat un gust de “scurt moment publicitar” la mai mult de jumătate din prezentări şi speakeri.
Pe scurt, aventura mea cu PRbeta (dacă preferaţi pe larg, atunci pe Şmen găsiţi cel mai complet live coverage al evenimentului, făcut de Alex):
Tocmai am văzut promo-ul de la o emisiune cu bloggeri de la Antenă. Ştiu, cam târziu, că a trecut şi emisiunea deja, însă în week-end am avut alte îndeletniciri, poate puţin mai plăcute decât să puţăresc interneţii :)
Ce a reuşit, însă, să mă enerveze în cele 30 de secunde ale promo-ului a fost chiar sfârşitul:
N.B.: Numa’ întreb.
Azi am văzut pe Facebook următorul update:
M-am hotarat: imi fac blog! ;)
Treaba ei – bucuroşi de oaspeţi, aici, în blogosferă. Chiar dacă e doar o altă “piară” în negura wordpreşilor: “eu voi scrie despre lucrurile care imi plac, pe care le fac: promovare, PR, eco, moda, turism si legaturile dintre ele ;)”, zice gagica. Total irelevant. Întrebarea mea e: ce o împinge pe fata asta să-şi facă blogul respectiv? De zis ce are de zis, zice deja. Pe Facebook, unde are peste 500 de prieteni. În comentarii n-am găsit niciun indiciu: vrea doar să facă, pentru că ar avea un cuvânt de zis. Nici ea nu ştie exact. În fine, dară.
Pe mine m-a împins curiozitatea.
Sunt sigur că, după ce l-aţi văzut pe Hruşcă stând acolo, în colţul de jos al paginii, şi privindu-vă până în cele mai ascunse colţuri ale sufletului, v-aţi dorit să-l aveţi şi voi şi aţi început să căutaţi tutoriale pentru pus Hruşcă în pagină. Sunt sigur de asta.
Ei, căutarea a luat sfârşit! Pentru că bunul meu coleg Alex a …
Stăteam eu şi mă întrebam aşa: ce se întâmplă cu un blog în cazul în care-i moare autorul? În cazul adreselor de e-mail, Gmail şi Yahoo, am înţeles că familia poate prelua accesul căsuţelor. În cazul Facebook, am înţeles că pagina se poate transforma într-o treabă restricţionată, “memorial”, fără wall posts, fără status updates şi alte căcaturi, iar accesul poate …
După cum ne-am discutat aici, luna asta bem sâmbătă, 24 octombrie. Cu o oră mai mult, căci trecem la ora de iarnă.
După cum scriam şi în celălalt post, vom avea şi invitaţi de seamă din alte părţi ale ţării, aflaţi week-endul acesta în Timişoara (cu ocazia “Marii Revoluţii pe două roţi“): Citeşte tot……
Tendinţa în blogging (căci da, ăsta e un articol despre blogging, aşa cum nu-mi place mie – “Mama lu’ Ştefan cel Maaaareeeeee! Ovi e un ipocriiiiiit!”) e să fii călcat pe nervi de Românica noastră.
Discutam aseară cu un amic despre dorinţa lui de a pleca din România. Ei, el are dorinţa asta de şapte ani de zile, de când …
“Blog de oro” e un fel de leapşă cu recomandări de bloguri. Un fel de Oscaruri bloggeristice, dacă vreţi. Eu am primit titlul acesta de două ori, mai întâi de la Fata din port, apoi de la Tomata cu scufiţă, cărora le mulţumesc umil pentru onoarea de a face parte din listele lor.
Aflu cu plăcută stupefacţie (de la nimeni altul decât Dan) că noi, bloggerii care suntem, avem ziua noastră, care este, chiar astăzi, 31 august. Şi cică ar fi de bun simţ să recomand 5 bloguri cu ocazia asta. Aşadar:
