O mare vorbă românească zice că “dacă poţi sta întins pe jos fără să te ţii de nimic, nu eşti beat”. Astăzi vă voi spune povestea unui om beat după toate criteriile, inclusiv cel de mai sus.

E vorba de Amicul Gelu, personajul meu preferat. Eram la un revelion, pe la 16 ani, iar el dansa. Dar dansa cu …

Citește tot

Nu rataţi şi prima parte!

Încă din liceu, scopul măreţ al Amicului Gelu şi al familiei lui a fost, ca nişte români adevăraţi ce sunt, să facă mulţi bani. Şi ca nişte români adevăraţi ce sunt, planul a fost să plece în Canada. Odată ajunşi acolo, planul era ca părinţii să îşi câştige existenţa într-un mod nobil, conducând tiruri (“habar n-ai bă câţi bani se fac din asta; fii atent aici: […]”), Amicul urmând să facă o facultate şi apoi să-şi deschidă o mega-afacere. Nu ştia ce afacere va deschide, dar ştia că urma să fie mare, frate. Dar până la plecare, mai era un hop de trecut: obţinerea vizei. Patru ani au aşteptat-o, dar degeaba. Păcat, am impresia că aveau bagajele făcute, pregătite de plecare în orice moment. În cei patru ani, însă, nu au stat degeaba. Ci, din nou, au avut idei.

*

La un moment dat, Amicul Gelu mi-a prezentat o idee trăznet: el şi cu Gelu Mare vor deschide o afacere cu cafea. Şi nu orice fel de afacere, ci una targetată. Pe taximetrişti. Urma să vândă cafea în staţiile de taxi. Urmau să se plimbe prin staţiile de taxi cu cafea în pahare de unică folosinţă, imprimate cu numele firmei lor (care firmă urma să fie, mai apoi, francizată, mă-nţelegeţi), pentru a le vinde, evident, la suprapreţ taximetriştilor.

Să reluăm, deci: taximetriştii stau cu curul în maşină toată ziua. La un moment dat vor să ia o pauză, să-şi întindă puţin tendoanele şi să bea o cafea. Mulţumită noii afaceri Gelu&Gelu, nu vor mai fi nevoiţi să petreacă o jumătate de oră afară din maşina în care îşi petrec cele mai multe ore din zi, uitând de clienţii dobitoci, stând de vorbă cu alţi taximetrişti în pauză şi fluierând după piţipoance. Pentru că vor putea scurta pauza la doar 10 minute, chiar în propria maşină. Şi îi vor fi atât de recunoscători Amicului Gelu, încât vor zice şi altor taximetrişti de cafeaua Amicului Gelu şi de oportunitatea pe care acesta le-o oferă. Aş fi curios să ştiu dacă chiar au început să se plimbe prin intersecţii cu paharele după ei.

*

Apoi a fost operaţiunea audiobook-ul.

Read More

Despre Amicul Gelu am scris puţin acum vreo 2 săptămâni, ca un mic teaser. A venit timpul să vă mai povestesc. De această dată, despre cum să faci bani în România.

*

Amicul Gelu e un personaj foarte simpatic. E foarte român, şi ca orice foarte român, scopul lui în viaţă e să facă bani. Mergând pe principiul “bani sunt, totul e să ştii cum să-i faci”, Amicul nostru a încercat în toate felurile posibile. Dacă a şi reuşit veţi afla în rândurile următoare.

Era anul 2003. Abia începuseră în Timişoara să răsară reţelele de cartier, Internetul de relativ mare viteză (până în 512kb/s) fiind încă un lux pe care nu mulţi şi-l puteau permite. Nu neapărat din cauza preţului abonamentelor, ci din cauza taxei de conectare, care depindea de zona în care doreai să te legi. Eu ţin minte că am plătit, împreună cu alţi 5 vecini, 125 euroi taxă de instalare la Pinet, ca în final să avem efectiv o pâlnie în vârful casei, sub titlul de “net prin radio”. Ei, ce s-a gândit Amicul Gelu să facă? Evident, să-şi deschidă afacere. La cei 17 ani ai lui, el s-a gândit să dea Internet la tot oraşul.

Read More

Am un amic despre care am tot vrut să scriu aici (îl voi numi Amicul Gelu, for future reference), dar încă n-am făcut-o. E un izvor nesecat de idei proaste şi bişniţă ieftină, care în final devin foarte amuzante. Dar despre asta, în episoadele următoare. Până una alta, avem altceva.

Eram ieri cu el la coadă la R.A.R., unde, …

Citește tot