Acum două luni am observat o chestie ce m-a speriat: lângă stadionul Dan Păltinișanu, sus pe faimosul ecran pe care Robu se gândea să-l facă cinema drive-in, există o bucată de metal desprinsă din prinderile sale, care se bălăngăne liberă, așteptând să vină un vânt mai serios să o dea jos.

22 aprilie 2019

Acuma, eu nu sunt inginer și …

Citește tot

Nu c-aș vrea neapărat să fiu ghiduș cu un număr personalizat, însă parcă am așa, o ușoară teamă să nu primesc aleatoriu vreun număr nedorit, gen vreun nume feminin precum ANA, KMI, DEA, PLA și să se prindă soția că am luat mașina de fapt pentru una din celelalte familii ale mele.

Da’ e greu. Numere cu SRB nu …

Citește tot

Ia ziceți-mi și mie, că nu mă pricep deloc.

O să schimbăm mașina, vechea Fabie fiind deja destul de murdară, și celei noi i-aș face și CASCO, măcar primii 2-3 ani, că o să fie mai mare decât suntem obișnuiți și s-ar putea să o zgârii. Chiar dacă o luăm nouă din reprezentanță, finanțatorul nu ne obligă la CASCO, ceea …

Citește tot

Dacă tot am început să mă laud cu gadgeții pe care mi i-am mai luat în ultima vreme, iată. Mi-am luat cel mai recent model de brățară de la Samsung, anume Galaxy Fit E. E cel mai ieftin model de fitness tracking de la Samsung, și o să vedem imediat de ce. O să-l compar cu singura altă brățară pe …

Citește tot

Unul din motivele pentru care am făcut precomandă la S10 (despre care am scris vag aici) a fost că se dădea și o pereche de căști Galaxy Buds și, fiind fan al căștilor bluetooth, am fost intrigat. Mai ales că au fost lansate la 800 de lei (în momentul în care scriu articolul ăsta sunt reduse la 649), …

Citește tot

Nu știu cum e prin provincie situația bălăcelilor, dar aici la Timișoara opțiunile în materie de aqua park-uri sunt, în principiu, două, ambele puțin mai la vest, cum intri în Europa pe dreapta. Anume, cel de la Szeged și cel de la Mako.

Pe cel de la Szeged îl mai vizitasem acum 9 ani, iar pe cel de la Mako …

Citește tot

La aflarea veștii că Dan Barna al Alianței 2020 USR+PLUS va apărea în emisiunea lui Gâdea, bula mea s-a inflamat. Ce caută dom’le Barna să meargă în hazna, în gura lupului, dă-i în diverse cuvinte urâte pe pesediști, HUOOOO!

După care s-a întâmplat emisiunea. Nu m-am uitat, fiind plecat să trag un podcast, însă am înțeles din varii discuții …

Citește tot

Iată că la șase ani după ce am documentat vag procesul de-a ne muta la casa noastră, a sosit timpul să o facem din nou, pentru că apartamentul respectiv ne-a rămas mic. Având mult mai puțin timp liber și mult mai multă lehamite, n-am documentat deloc procesul care tocmai s-a încheiat. Am, însă, câteva gânduri.

Agenții imobiliari sunt oameni ca …

Citește tot

L-au arestat ieri, l-au dus la pivnița cu capace, o țară întreagă s-a super bucurat.

Apoi a apărut un comunicat din partea asociației penitenciarelor, în care îi spuneau cu mai multe cuvinte că i-au pregătit un pat la ei în celulă, și o țară întreagă s-a super bucurat.

Azi au apărut pe majoritatea ziarelor online meniul de la micul dejul …

Citește tot

Macklemore e cel mai recent nume anunțat pentru Sziget 2019, adăugându-se unui line-up absolut extraordinar, ce îi include pe Ed Sheeran, Florence + The Machine, The 1975, Post Malone, Twenty One Pilots, Martin Garrix și The National.

De asemenea se anunță și 6LACK, Michael Kiwanuka și mulți alții.

Festivalul Sziget are loc anul acesta la Budapesta, între 7 și 13 …

Citește tot

Nu vreau să-i fac un review lung și scorțos pe detalii tehnice, pentru că există deja o sută de astfel de review-uri și, până la urmă, e treaba site-urilor de specialitate să o facă. Voi lăsa, însă, niște prime impresii după un weekend de utilizare, în contextul trecerii de la Galaxy S8 la Galaxy S10.

În primul rând, e cel …

Citește tot