Ziceam eu că am descoperit cei mai buni mici de cumpărat din magazin. Să vi-i arăt:
Category: Foto
Înţeleg perfect de ce costă doar 7,99 lei – pentru că sunt elastice. Am văzut zilele trecute la mall unele ferme, mai compacte, şi pot să pun pariu că erau mult mai scumpe decât astea de la Lidl.
Când mă plictisesc acasă, mă duc prin mall să caut DVD-uri cu filme şi jocuri la reducere. Cel mai mult îmi place în Media Galaxy, căci mai nou nu mai au o găleată de DVD-uri la 5 lei, ci sunt puse pe rafturi împreună cu cele de 50 de lei, şi-i mişto să ma uit la cotorul carcaselor şi să ghicesc, înainte să le scot din raft, cât or să coste. Adrenalină, ce mai.
La raionul de jocuri am găsit cea mai tare reducere: un CD cu Zoo Tycoon 2 la un leu. Problema e:
Din categoria “There, I fixed it!“, azi avem o inginerie românească:
Începător sau nu, omul ăsta a profitat la maxim de maşina lui şi a parcat-o exact cum mi-aş dori eu s-o fac, în fiecare zi de când s-a pus zăpada:
Cola Cherry ăsta, de care găseşti la unguri trei la suta de forinţi, e importat în România direct din Marea Britanie. Care, din câte ştiu eu, e la capătul celălalt al continentului, şi dup-aia înc-un pic. Care-i logica în importul ăsta? Pe ăla unguresc nu-l cumpără ardelenii?
Îmi plac poveştile astea de răzbunare amuzantă, care implică un efort enorm şi o cheltuială considerabilă. Cum ar fi, de exemplu, seria Prank War de la Collegehumor, pe care v-o recomand în ordine cronologică, pentru că e mişto tare.
Azi avem un frate mic care îi modifică contul de Facebook al fratelui mare, după care acest frate mare îi transformă camera dintr-una de metalist, într-una de domnişoară roz.
El e Bibiron:
Nu prea mai are simţurile de bază, însă e mereu bucuros de oaspeţi. Locuieşte în Recaş, iar stăpânul şi prietenii acestuia se miră cu fiecare zi în care-l văd clipind. Iniţial îl chema Bibi, însă după ce a îmbătrânit, stăpânul s-a gândit că nu mai e un nume demn de el.
Avem, în Timişoara, o piaţă cu numele în continuă schimbare. E vorba de zona parcului Bihor (parcul acela frumos şi îngrijit din spatele istoricului abator), zonă care, în urmă cu trei ani, când m-am mutat într-ânsa, se chema Piaţa Bihor. Precum parcul, precum strada de lângă acesta.
Într-o bună zi, acum vreun an şi ceva, am observat că pe majoritatea caselor din zonă nu mai scrie Piaţa Bihor, ci un nume mai lung:
Văzusem eu zilele trecute, prin ceva birt din Ilia, judeţul Hunedoara, nişte sticle de Pepsi tip vechi, ca alea de când eram flăcău la tata. Hei ce ploaie şi ce vânt. Nu le-am băgat prea mult în seamă, nu m-am gândit c-ar fi ceva mişcare publicitară recentă – m-am gândit că-i destul de plauzibil să fi rămas acolo de pe vremea lui Ceaşcă; la urma urmei, era un birt din Ilia, judeţul Hunedoara, iar eu eram proaspăt trezit după o noapte de festival.
Aparent, erau puse de curând acolo şi fac, într-adevăr, parte din ceva mişcare publicitară recentă, căci iată ce m-aştepta acasă azi, când am ajuns de la lucru:
Pe telefon am Google Talk, căci nu mai folosesc Yahoo Messenger de nişte anişori buni. Google Talk-ul de pe Android ştie apeluri video. Nu ştiu dacă pentru toate versiunile de Android, însă pentru Ice Cream Sandwich sigur e.
Ei, apelurile video au opţiune de efecte în realtime. Unul dintre efectele astea se cheamă “big mouth”. Cu care m-am jucat puţin:
Nu pentru că încă s-ar pompa bani în ea, nu pentru că cea online e o mizerie cerşetoare de like-uri, nu pentru că e populară în rândul celor mai bătrâni.
Ci pentru că
“Nu-i uşor, frate, să pedalezi de unu’ singur pe hidrobicicleta asta. Mă piş pe ea – bicicletele au două roţi; căcatu’ ăsta are o singură paletă, juma’ de tonă greutate, io pedalez contra curentului şi vaca asta de lângă mine îmi toacă banii, nici măcar nu mă bagă-n seamă, şi probabil că la sfârşitul zilei nici măcar nu mi-o umezeşte.”
Sau doamnelor. Nici nu ştiu în ce direcţie să mă îndrept pentru problema asta.
Anume, vreau să ştiu de ce există aşa ceva: