Există aşa ceva în România? Un cinematograf în care să te duci cu maşina, să-ţi transmită pista audio a filmului pe FM şi să poţi privi filmul din confortul propriei maşini? Fumătorii să poată fuma, gagicele să se poată împiedica puţin de schimbător, să poţi să

Read More

Fapt: Delia Matache mănâncă şaorma. De asemenea, Victor Slav mănâncă şaorma şi Florica se întreabă de ce ne interesează acest lucru. Pe mine mă interesează cine anume e Victor Slav, că n-am mai auzit numele ăsta (o fi ceva cercetător? vreun emerit în fizică cuantică? aceste întrebări mă macină), dar nu despre el e vorba în articolul ăsta.

Ci e vorba de motivul pentru care poporul degustă ştirile de genul ăsta. E simplu:

Read More

“- Auzi, ce însemnătate au brazii la nuntă?”
“- Pardon?” întreb.
“- Păi la voi” (în Timişoara, n.r.) “nu se aduc brazi împodobiţi la nuntă? Că pe la mine prin zonă se aduce câte unul la nuntă.” – adică

Read More

Citind review-ul Nebuloasei făcut unui notebook, mi-am amintit de o dorinţă mai veche de a mea: un site plin cu review-uri la tehnică de calcul, însă scrise de femei cu înclinaţii tehnice mai puţin pronunţate. Adică nu atehnice, să nu ştie de unde să pornească maşina de spălat, ci femei care se descurcă să folosească un smartphone, un laptop, o tabletă, însă fără să ştie sau să le pese câte core-uri are procesorul, câţi GB de RAM are scula, câtă memorie are, dacă e suport magnetic sau solid state, dacă e memorie user-available sau e halită de sistemul de operare, dacă camera sculei e cu UtraPixel sau are CMOS de săraci.

Vreau să citesc

Read More

Eu şi Corina suntem în plin proces de slăbire. Adică eu sunt în plin proces de slăbire, iar ea e băgată până peste cap în procesul meu de slăbire, ca un susţinător încrâncenat al acestuia ce e ea.

Ideea e simplă: Ovidiu, ce-ar fi să nu mai mănânci prostii? Bine, iubita mea, nu mai mănânc prostii. Şi uite aşa am început să

Read More

Românii au, de când lumea, Ziua Morților. Se sărbătorește (comemorează?) în 1 noiembrie prin flori, lumânări și lacrimi.

Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, adică All Hallow’s Day în catolica de baltă, e o sărbătoare catolică ce are loc pe 1 noiembrie, ce îşi are originile în sărbătoarea păgână a morţilor Lemuria. De asemenea, mexicanii sărbătoresc “Día de los Muertos” tot în 1 noiembrie, care ştiţi deja ce înseamnă, că toţi v-aţi uitat la Muñeca Brava când era tânără Natalia Oreiro. (detalii 1, 2, 3)

Halloween-ul e o sărbătoare cu originea în secolul 16, în Scoţia, numele însemnând “Ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor” – All Hallow’s Eve (puteţi observa asemănarea dintre Christmas Eve şi Hallow’s Eve, Eve însemnând Ajun). Se sărbătoreşte în Marea Britanie din secolul al 16-lea, în Italia tot de pe atunci, în Canada şi Statele Unite abia din secolul 19 (!) şi în alte ţări de secolul ăsta, de când a prins viteză cam peste tot. (detalii 1, 2)

Ceea ce înseamnă foarte clar că

Read More

Asta-i ca răspuns pentru Zicu (hai mulţam trăiască!), care nu pricepe de ce poartă bărbaţii sandale şi consideră că nu a primit încă un argument solid pro-sandale.

Deşi în ultima vreme parc-am evitat sandalele, le susţin din următoarele motive reale şi sincere:

Read More

La serviciu am mai multe buzi.

Iniţial o alegeam, pentru scurtele pauze de şezut, pe cea de lângă biroul meu: e “single-user”, intimă, curată, se încuie şi – poate cel mai important – are folie din aia de plastic pe colac, care se acţionează printr-un senzor de proximitate. Şi miroase frumos. Zici că eşti în Germania. Singura problemă cu ea e că se află într-un fel de zonă moartă WiFi şi 3G, ceea ce înseamnă că preţioasele minute de relaxare cu pantalonii-n vine pot fi întunecate de lipsa conectivităţii telefonului la interneţi, ceea ce nu-mi doresc deloc.

Acum câteva zile, însă, am descoperit

Read More

Oare oamenii care pun pe pereţii Facebook-ului poze hipstereşti, luate de pe net, legate de diferite momente ale zilei, cum le caută? “hipster photo evening rain” şi din astea?

Făcutul crucii de mai multe ori garantează mai multe puncte de credință? Întreb, că de dimineaţă, o domnişoară din autobuz îşi făcea cruce tot la 2-3 minute, chiar şi când nu …

Citește tot

Din când în când mai mâncăm supă la plic. Nu doar pentru că se face repede şi e ieftină, dar mai ales pentru că, Dan mi-e martor, e delicioasă. E consistentă în gust, indiferent dacă iau de pui sau de vită, cu tăiţei sau cu găluşte, de la Knorr sau Rollton, cu litere, cifre sau cu caractere sălbatice chinezeşti – însă e delicioasă. Cam ca la KFC – deşi ştii că în următoarele 12 ore vei defeca lavă, mănânci pentru că te lingi pe degete şi nu există în momentul ăla ceva mai bun de băgat în gură. That’s what she said.

Supa la plic e ca etnobotanicele:

Read More

Ieri m-am aflat într-o încăpere în care se afla şi un televizor. Ceea ce înseamnă că, în 5 minute, am aflat cum au petrecut de 8 martie Carmen Şerban şi mama ei, Adrian Copilul Minune şi mama (minune) şi ce flori şi lanţ de jumătate de kil de aur i-a luat Autointitulatul Rege Al Ţiganilor, Cioabă.

Carmen Şerban povestea cu părinţii ceva în studio, n-am ţinut destul pe post cât să înţeleg ce, însă cred că scria pe ecran că mânca bătaie când era mică. Nu-s sigur. Copilul Minune era cu Mama Minune într-un cadru inimos – în sensul că aveau un cadru mare, de carton sau ce-o fi fost, cu o inimă decupată în el, iar cei doi stăteau în inima respectivă (Mama Minune ţinea cadrul să nu pice). După care Adrian i-a cântat Mamei. Iar Cioabă a fost filmat dându-se jos dintr-o maşină neagră, scumpă, cumpărând ceva flori mov. Urâte, după părerea mea, dar hei, nu-s eu Regele Ţiganilor. Vânzătoarea, cel mai probabil o rudă a Regelui Ţiganilor, îl întreabă “sunt prea scumpe?”, iar el răspunde “nuuuu, sunt chiar prea ieftine” – asta aşa, ca să ne arunce în faţă nouă, plebei, că el are bani de flori, după ce ne-am lovit toată ziua de ieri de buchete de 70 de lei care acum trei zile erau 20. În fine, divaghez. A luat flori, după care s-a dus să i le ducă la nevastă-sa, împreună cu un lanţ care părea atât de mare şi greu, că iniţial am crezut că e detaliu al unei armuri din astea mişto pe care le împleteşte manual Milo.

Fiecare cu ale lui, să le trăiască soţiile şi mamele. Dar stau şi mă întreb:

Read More

Se pare că e sezonul curiozităţilor la mine, după cea de alaltăieri. Asta nouă e legată de vrăji. Nu râdeţi, m-am uitat cu gagica la un episod din Once Upon a Time aseară şi m-am tot gândit la asta.

Aşadar vrăji. Anume, cele făcute după reţetă, gen “două linguriţe de sânge de şobolan, o coadă de cal, sudoarea unei virgine, 100g unt, un vârf de cuţit de Knorr şi un vârf de cuţit”. În mod normal, în poveşti, astea-s făcute toate de vrăjitori sau vrăjitoare, care au o carte cu toate reţetele astea (sau, dacă-s doctori în vrăjitorie, deja le ştiu pe dinafară) şi le fac exact după ele. Nu există loc de “hai că pun şi şofran şi poate un ochi de şarpe, să vedem ce iese”, căci, teoretic, orice abatere poate distruge universul.

Şi atunci mă întreb eu:

Read More