Generaţia bunicilor a crescut cu cărţi, praştii şi biciclete. Abia de pe la jumătatea vieţii au avut parte de televiziune. Au îmbătrânit cu un televizor alb-negru, apoi unul color, apoi unul cu telecomandă pe care îl bibilesc nepoţii, ei nefiind în stare să înţeleagă taina butoanelor de pe respectivă. Pentru că dacă dispare Kanal D de pe canalul 15, e …

Citește tot

Citind la Sebi postul cu şi despre fecale, am ajuns la povestea cu căcarea din clasa I. Şi mi-am amintit.

Eram în clasa I, la şcoala primară/generală/liceul William Shakespeare (profil engleză intensiv, alea; eu eram la germană), o şcoală nu chiar în top 3, dar nicidecum mai jos de top 10. Aveam bănci noi, moderne (ţin minte şi azi …

Citește tot

Aş vrea să pot mângâia clapele unui pian cu aceeaşi virtuozitate cu care mânuiesc o tastatură. Strunele i-ar vibra încet, apoi din ce în ce mai tare, până când însăşi încăperea ar începe să vibreze sub sunetul lor. Lemnul s-ar înmuia, luminile s-ar micşora, scaunele ar deveni fotolii şi parchetul o pernă din pene. Greierii ar tăcea, câinii n-ar mai …

Citește tot

Orice relaţie are fazele ei. Şi paşii ei. Întotdeauna există loc de “pasul următor” într-o relaţie, chiar dacă pe măsură ce trece vremea şi cei doi îndrăgostiţi se cunosc mai bine, aceşti “paşi următori” devin din ce în ce mai rari.

Ei, seria de paşi dintr-o relaţie pe care o vede un bărbat e cam următoarea: primul flirt, primul telefon, …

Citește tot

25 iunie 2009

Dragă jurnalule,

Mă simt minunat. Ieri m-am întors din vacanţă, de la parcul de distracţii, unde am petrecut o săptămână întreagă împreună cu ceilalţi copii. Ne-am jucat, ne-am dat cu trenuleţul şi cu maşinuţele, am făcut baie în piscină şi am jucat fotbal. Am mâncat cu toţii prăji şi fructe, apoi ne-am uitat la filme. Două nopţi …

Citește tot

Vă voi povesti acum toată povestea cu Clujul. Care e de povestit. Inclusiv poveştile care au mai fost povestite o dată, ca să avem aici o anală în care să fie toată povestea cu Clujul, pe care vă v-oi povesti-o pentru că e de povestit. Vedeţi că e destul de lungă.

Aşadar, mie-mi place Clujul. L-aş vizita. Aş putea zice …

Citește tot

Ani de-a rândul am fost traumatizat de experienţa nefericită trăită de mine la 6 ani, când eram la bunici, la groapa din curte, terminând o căcare ca la şase ani şi am observat că bunică-mea se uită lung la mine cum mă şterg. “Nu-i bine aşa”, mi-a zis. “Trebuie din spate în faţă”. M-am ruşinat atât de tare că nu …

Citește tot

Cătă S.

Hei, tu. Da, tu!

Tu, zâmbet. Da, tu, zâmbet frumos. Da, tu, zâmbet până la urechi. Da, tu, zâmbet care mi-a înmuiat picioarele când m-a văzut prima dată. Unde eşti? Ce faci? Eşti bine? Ţi-e dor de mine? Mă gândeam eu.

Ei, ştiu eu, nu trebuie să-mi zici tu. Şi ce dacă sunt aşa sigur pe mine? Doar …

Citește tot

postat în 1 aprilie, nu îl luaţi în seamă.

deci am reusit sa-mi refac in sfarsit blogul…….mi se pare mult mai misto asa, parca ma reprezinta….exprima ceea ce sunt eu cu adevarat…m-a ajutat mult [the used] ca sa am inspiratie pentru noua tema…ma multumeste…

daca n-ar fi totul atat de cacacios, as fi chiar fericit

–ovi.wan.kenovi

Edit

Citește tot

Nu rataţi şi prima parte!

Încă din liceu, scopul măreţ al Amicului Gelu şi al familiei lui a fost, ca nişte români adevăraţi ce sunt, să facă mulţi bani. Şi ca nişte români adevăraţi ce sunt, planul a fost să plece în Canada. Odată ajunşi acolo, planul era ca părinţii să îşi câştige existenţa într-un mod nobil, conducând tiruri (“habar n-ai bă câţi bani se fac din asta; fii atent aici: […]”), Amicul urmând să facă o facultate şi apoi să-şi deschidă o mega-afacere. Nu ştia ce afacere va deschide, dar ştia că urma să fie mare, frate. Dar până la plecare, mai era un hop de trecut: obţinerea vizei. Patru ani au aşteptat-o, dar degeaba. Păcat, am impresia că aveau bagajele făcute, pregătite de plecare în orice moment. În cei patru ani, însă, nu au stat degeaba. Ci, din nou, au avut idei.

*

La un moment dat, Amicul Gelu mi-a prezentat o idee trăznet: el şi cu Gelu Mare vor deschide o afacere cu cafea. Şi nu orice fel de afacere, ci una targetată. Pe taximetrişti. Urma să vândă cafea în staţiile de taxi. Urmau să se plimbe prin staţiile de taxi cu cafea în pahare de unică folosinţă, imprimate cu numele firmei lor (care firmă urma să fie, mai apoi, francizată, mă-nţelegeţi), pentru a le vinde, evident, la suprapreţ taximetriştilor.

Să reluăm, deci: taximetriştii stau cu curul în maşină toată ziua. La un moment dat vor să ia o pauză, să-şi întindă puţin tendoanele şi să bea o cafea. Mulţumită noii afaceri Gelu&Gelu, nu vor mai fi nevoiţi să petreacă o jumătate de oră afară din maşina în care îşi petrec cele mai multe ore din zi, uitând de clienţii dobitoci, stând de vorbă cu alţi taximetrişti în pauză şi fluierând după piţipoance. Pentru că vor putea scurta pauza la doar 10 minute, chiar în propria maşină. Şi îi vor fi atât de recunoscători Amicului Gelu, încât vor zice şi altor taximetrişti de cafeaua Amicului Gelu şi de oportunitatea pe care acesta le-o oferă. Aş fi curios să ştiu dacă chiar au început să se plimbe prin intersecţii cu paharele după ei.

*

Apoi a fost operaţiunea audiobook-ul.

Read More

Despre Amicul Gelu am scris puţin acum vreo 2 săptămâni, ca un mic teaser. A venit timpul să vă mai povestesc. De această dată, despre cum să faci bani în România.

*

Amicul Gelu e un personaj foarte simpatic. E foarte român, şi ca orice foarte român, scopul lui în viaţă e să facă bani. Mergând pe principiul “bani sunt, totul e să ştii cum să-i faci”, Amicul nostru a încercat în toate felurile posibile. Dacă a şi reuşit veţi afla în rândurile următoare.

Era anul 2003. Abia începuseră în Timişoara să răsară reţelele de cartier, Internetul de relativ mare viteză (până în 512kb/s) fiind încă un lux pe care nu mulţi şi-l puteau permite. Nu neapărat din cauza preţului abonamentelor, ci din cauza taxei de conectare, care depindea de zona în care doreai să te legi. Eu ţin minte că am plătit, împreună cu alţi 5 vecini, 125 euroi taxă de instalare la Pinet, ca în final să avem efectiv o pâlnie în vârful casei, sub titlul de “net prin radio”. Ei, ce s-a gândit Amicul Gelu să facă? Evident, să-şi deschidă afacere. La cei 17 ani ai lui, el s-a gândit să dea Internet la tot oraşul.

Read More

Mi-a cerut un foc. Când am rugat-o să se mute cu mine nu ştiam în ce mă bag.

Aveam 26 de ani, proaspăt posesor de apartament cu două camere, mobilat, la etajul 1, plus garaj. Slujba îmi plăcea şi nu era deloc prost plătită. Îmi permiteam să plec măcar o dată pe an în ţările calde. Din procentul meu de …

Citește tot

Când m-am trezit, era soare. Geamul era deschis, de afară adia un vânt cald, iar undeva, într-un pom, ciripeau nişte păsări. “Acum, în decembrie?”, m-am întrebat. Timp de câteva secunde am fost foarte dezorientat, după care m-am uitat în jur. În pat, lângă mine, era o fată. Faţa ei îmi era foarte cunoscută, de parcă aş fi întâlnit-o acum mulţi ani de zile, dar nu ştiam de unde să o iau. Mi-am tras cu grijă braţul de sub ea, să n-o trezesc, şi m-am ridicat. La mine în cameră era mult mai curat decât ieri, biroul era aranjat cum trebuie şi nu mai era frig. Au mai trecut câteva secunde până să realizez ce se întâmplă: fusese un vis. Ultimii ani din viaţa mea fuseseră un vis. Poate comă? Nu mă simţeam mai tânăr decât cu o noapte înainte. Sau să fie ăsta un vis? N-are cum, pare mult mai real decât ce a fost până ieri.

Mi-am pus pe mine nişte pantaloni scurţi şi un tricou colorat şi am ieşit afară. Ce ciudat. Plăcuţa cu numele străzii începea cu “str.”, nu cu “http://”. Câteva pisici, niciuna cu propoziţii agramate lipite de ele. Un taxi parcat în faţa casei mele. La retrovizoare avea agăţată o cruciuliţă, iar numărul nu era “FRESH”. Din el se auzea radio: “Iar acum, noul single The Killers”. Am fost plăcut surprins să aud că începe chiar Human, deşi eu mă aşteptam să înceapă Rick Astley. Din celelalte case, ca nişte zombies, alţi oameni ieşeau în stradă, uitându-se nedumeriţi în jurul lor.

Read More

Mi-ai fost colegă de liceu. Nu ai fost cu mine în clasă, dar aveam amici la tine în clasă. Probabil că nu-ţi mai aminteşti de mine, deşi obişnuiam să schimbăm, din când în când, câteva vorbe. Erai foarte amabilă cu mine, dar probabil că era o chestie generală. Erai o fată înaltă, suplă, frumoasă. Mă simţeam intimidat de tine. Deşi …

Citește tot

…să fac tot ce mă duce pe mine bibilica, nu? Sunt tânăr, posibilităţile pentru aşa un bărbat frumos, deştept, amuzant, inocent, arogant şi modest sunt nelimitate, corect? Viaţa e frumoasă, este? Are balta peşte, nu-i aşa?

Atunci de ce sunt în mijlocul deşertului, fără nici o picătură de apă cât vezi cu ochii?

httpvh://www.youtube.com/watch?v=XD1cxSE25ck

Şi de ce, deşi acum nu …

Citește tot