Presupun că oricare dintre noi a avut cel puţin un moment în viaţă în care a constatat că untul e prea tare ca să poată fi uns pe pâine. Eu unul ştiu că ştiam, la un moment dat, câte secunde trebuie să-l las la microunde ca să fie perfect, cu precizie de lăptar elveţian. Bineînţeles, după foarte multe tentative eşuate, terminate în transformarea untului într-un lichid scârbos, de unde şi certitudinea mea că trebuie să strici untul ca să ştii data viitoare cum să-l înmoi corect. Chestie pe care a aflat-o azi şi Corina, draga de ea.
De ce scriu asta: mi-am amintit de varii modalităţi prin care am încercat, de-a lungul vremii, să înmoi untul – unele logice, altele ilare – şi vreau să fac o colecţie de să ne râdem, în stilul clasicelor eforturi pur ştiinţifice sirb.net; ceea ce înseamnă că aş aprecia orice idee/poveste în comentarii. Încep eu:
