Nu mai scriu eu așa des pe aici, însă nu puteam lăsa nemenționat evenimentul momentului: deschiderea oficială a anului în care Timișoara devine una dintre cele trei Capitale Europene ale Culturii, un prilej perfect pentru a ne aminti cu toții că titlul de Capitală Europeană a Culturii a fost atât de aproape de a fi câștigat de Cluj, însă nu a fost câștigat de Cluj, ci de Timișoara.

Am fost, așadar, aseară în Piața Unirii (din Timișoara, nu din Cluj), am văzut concertul Implant Pentru Refuz & Invitații, un clip hip despre istoria orașului, o înmânare de diplomă care ar fi putut fi un e-mail, un concert cu acrobații aeriene și am plecat acasă cu următoarele gânduri:

• Frumoasă aranjarea Pieței Unirii, scena mare, ecrane mari să se vadă și în spate, însă în afara perimetrului parcă era o altă zi de vineri în oraș, în sensul că nu am observat nimic festiv. Adică nu știu, ceva, bannere, lumini, baloane, orice, totuși e cel mai important eveniment care se întâmplă în oraș (Timișoara, nu Cluj) de mulți ani încoace.
• Concertul IPR a fost scurt, dar dens; deși doar jumătate de oră, au înghesuit majoritatea melodiilor populare, cât și o mână de invitați aleși pe sprânceană.
• Filmulețul de prezentare al orașului, narat într-o vagă bănățenească ușoară, de oraș, a pus accent foarte mare pe multiculturalitate, pe amalgamul de culturi și istorii ale orașului, despre frumoasa prietenie dintre timișoreni și sârbi, maghiari, nemți și mulți alții. Prietenie, toleranță, multiculturalitate, cam asta a fost tema serii. Niciun cuvânt despre olteni însă. Curios.
• Concertul-spectacol de acrobație a fost impresionant, dar probabil că a fost și mai impresionant din față, de sub el. Noi am stat mai în spate, mi-au plăcut oamenii din aer, dar și mai impresionat am fost după câteva minute, când am realizat că muzica ce se aude e live de pe scenă. Din spate nu observasem din prima, că mi-am lăsat tocurile acasă.
• Apropo de văzut bine din spate, salut inițiativa de a monta platforma înălțată, de vizibilitate pentru persoanele în scaun cu rotile
• Și apropo de persoanele cu dizabilități, o altă chestie pe care n-am mai văzut-o la noi (nici în Timișoara, dar nici în Cluj): interpretarea muzicii în limbajul semnelor, pentru persoane cu deficiențe de auz
• Cel mai impresionant aspect însă pentru mine a fost bateria dronei echipei de producție, care a stat în aer în cele două ore cât am stat acolo. Nu mă pricep, probabil că au schimbat bateriile când nu m-am uitat, irelevant.

După spectacolul de tumbe aeriene am luat un taxi până acasă în timp util să prind la TV concertul Tarafului de Caliu (din câte înțeleg, fostul Taraf de Haidouks sau pe acolo) și al invitaților acestora, și am rămas până la urmă pe TVR2 și la DJ-ul de la final, de unde eu încă nu am înțeles exact ce face un DJ cu butoanele alea de pe mixer, dar despre asta altădată. Cert e că programul pe weekendul ăsta e aici.