Cea mai fertilă zonă din România

Undeva între Lugoj și Deva, autostrada A1 se întrerupe. Faimosul și inexistentul lot 2 al acestui tronson, cel cu tunelurile pentru urși, dă ocazia șoferilor care străbat vestul țării să se bucure de peisaje pitorești, să socializeze cu ceilalți participanți la trafic în timp ce stau pe loc așteptând să se deblocheze drumul, sau să descopere veritabile minuni inexplicabile ale naturii.

Despre una dintre aceste minuni vreau să vă vorbesc eu acum, căci se pare că pământul și viile dintre Coșava și Coșevița sunt cele mai roditoare din țară, ba poate chiar din lume. Ca dovadă stau strugurii mari cât nuca, frumoși, dulci și zemoși, prezenți pe tot timpul anului la tarabele micilor producători locali care vând rodul grădinii lor muncit cu mâinile zi de zi, fie soare, fie vânt.

În această poză, de exemplu, putem admira strugurii de aprilie, căci poza a fost făcută în 20 aprilie 2022. Struguri atât roșii, cât și albi, de ți-e mai mare dragul să-i privești. Circulând atât de des pe aici, am avut privilegiul de a observa și alte soiuri de struguri specifici zonei – cum ar fi de exemplu strugurii de noiembrie, pe care i-am văzut la măsuțe în noiembrie sau strugurii de ianuarie, cu care stăteau înfrigurați bieții mici producători locali în 8 ianuarie.

Soiuri, sunt sigur, de-a dreptul magice, rodind tot anul pe dealurile timișene, struguri mari cât nuca, frumoși, dulci și zemoși.

Și dacă vreodată o să mă satur de strugurii magici, am întotdeauna opțiunea să cumpăr de la aceiași producători locali cinstiți faimoasele pere roșii de mai.

3 thoughts on “Cea mai fertilă zonă din România

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.