O carte mișto: Proiectul Hail Mary (Andy Weir)

Hai că, încetișor, transform site-ul ăsta într-unul fiert pe cultură, numai bun de băgat la dubă.

Andy Weir e în vogă în momentul de față. Debutul său literar, Marțianul, a fost un succes atât în rândul iubitorilor de lectură SF, cât și în rândul evr… ăsta, mahărilor de la Hollywood, care i-au cumpărat drepturile și l-au transformat într-un film surprinzător de mișto. Premii peste premii, alea. Apoi a urmat Artemis, pe care n-am terminat-o dar îmi propun să o continui chiar din această seară, de asemenea cu planuri de a fi adaptată într-un film, iar apoi Proiectul Hail Mary, pe care am devorat-o efectiv în două zile.

Dacă sunteți familiari cu cărțile lui Andy Weir, Proiectul Hail Mary n-o să vi se pară foarte străin: e un roman SF în care știința e foarte bine reprezentată, poate cu detalii puțin obsesive până la enervante, presărat cu o doză ușoară de umor și cu o doză enervantă de aer cinematic. De parcă Weir ar fi gândit-o special pentru a fi ecranizată, ceea ce aparent se va și întâmpla.

Ce e

Începe ca un mister și continuă ca o aventură interstelară a unui om care se trezește cu capul greu, neștiind unde se află, cum îl cheamă și de ce îl oblojesc niște brațe necunoscute. Sau cum ar fi zis Amy Winehouse, săraca, o zi de marți. Aflăm gradual că e un om de știință foarte deștept, dar care e și un dascăl super dedicat, într-o misiune de a afla de ce soarele își pierde din intensitate și cum putem noi, ca oameni, să rezolvăm această problemă înainte să murim de foame și de frig.

Cum e

Povestea, după cum ziceam, se desfășoară cinematic, alternând povestea eroului necunoscut de pe navă cu flashback-uri la viața sa de pe Pământ, dinainte să se îmbarce în această misiune eroică. Aceste flashback-uri sunt introduse în poveste fiecare în momentul său cheie, astfel încât fiecare revelație de pe nava Hail Mary să aibă o explicație științifică explicată în ultimele zece pagini. O modalitate foarte bună atât de a ține cititorul angajat în poveste, cât și de a ține ascunse detalii ale trecutului lui Rylance Grace (na că v-am dat spoiler, așa îl cheamă pe om) și a felului în care a ajuns pe o navă spațială interstelară fără niciun soi de amintire.

Dacă monologul interior al lui Grace e logic, științific și cu picioarele pe pământ (v-ați prins? e amuzant pentru că e de fapt în spațiu?), dialogul între oricare două alte personaje e scos parcă din mintea unui om care a văzut cum vorbesc oamenii doar în filmele anilor 80-90 – ceea ce m-a scos nițel din film (v-ați prins? e amuzant pentru că e de fapt o carte dar e o glumă cu straturi pentru că am zis că e o carte cu aer cinematic?), dar nu destul cât să mă deranjeze cu adevărat. În plus, fiind deja familiar cu Marțianul și cu Artemis, știam la ce să mă aștept și am fost împăcat cu acest gând.

În rest

Ideile științifice expuse în carte sunt de fapt ceea ce captivează: teorii despre originile vieții pe Pământ, extincție, viață extraterestră, viață inteligentă în afara sistemului nostru solar, originile posibile ale vieții pe Pământ și în afara lui – totul legându-se, cel puțin cât am reușit eu să înțeleg știința expusă în carte. Despre care pot doar să am încredere că e, cel puțin în marja de eroare a exprimării artistice, corectă.

Am devorat-o efectiv în două zile, și a fost pentru prima dată după mulți, mulți, muuulți ani când am preferat să iau cu mine altceva decât telefonul la baie.

Recomand?

Da.

De unde

În particular, din colecția Armada de la Nemira, în general de la toate librăriile online și offline care se respectă.

4 thoughts on “O carte mișto: Proiectul Hail Mary (Andy Weir)

  1. Băi, sincer, Marțianul este poate cea mai banală carte SF scrisă vreodată despre Marte (și nici măcar nu e originală, ceea ce face totul și mai trist, a făcut un remake slab, care nu aduce nimic nou). Poate doar trilogia Marte a lui Kim Stanley Robinson să fie mai plicticoasă. Filmul e cumva mult mai bun decât cartea că e simpatic ăla micu, Matt Damon. Înțeleg că e populară și accesibilă, dar e super slabă.

    Dacă ești interesat, Cronicile Marțiene ale lui Ray Bradbury sunt un început bun, practic au influențat jumătate din SF, de la Star Trek la The Expanse.

    Acuma, despre asta nouă nu mă pronunț înainte s-o citesc, dar sper ca succesul și banii să-l fi făcut pe Weir să scoată ceva interesant cât de cât. Că sincer, apropo de fanii SF, cunosc foarte mulți și n-am întâlnit unul care să mă tragă de mânecă să citesc neapărat așa ceva.

    1. Nu știu ce să zic, mie mi-a plăcut Marțianul, poate tocmai că e mai banală, pentru gloată.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.