Am văzut seria Godzilla/Kong

Apăruse zilele trecute Godzilla vs. Kong și m-am gândit să termin și eu seria aceasta recentă a monștrilor de la Legendary, începută în 2014. Văzusem primul film atunci, însă pe restul le-am trecut cu vederea când au apărut. Cum am terminat, însă, de pus la punct sistemul surround, ce moment mai bun să-l testez decât acum, când juniorul e la bunici și doamna e ocupată cu serviciul?

Godzilla (2014) – dezamăgitor prin faptul că materialele promoționale îl prezentau pe personajul lui Bryan Cranston drept principal, însă s-a dovedit foarte repede că nu e cazul. Un film înfrânat, pentru cei cu răbdare, care nu arată monstrul decât foarte târziu, preferând să meargă pe drumul bătut deja de Cloverfield. Bunuț/10

Kong: Skull Island (2017) – mult mai colorat și luminos decât Godzilla, cu mult mai multă acțiune și actori care-mi chiar plac. Aventuri prin junglă, explozii, rock clasic, o maimuță enormă, creaturi antice, John C. Reilly și Samuel L. Jackson, e un film distractiv. Bunicel/10

Godzilla – King of the Monsters (2019) – un film întunecat, grav, moralist, despre cât de dăunător e omul pentru planetă și alte chestii de dat ochii peste cap. Multe personaje umane de care nu mi-a păsat, dar măcar s-a bătut Godzilla cu alți kaiju pentru distracția mea. Plictisitor/10

Godzilla vs. Kong (2021) – zici că în procesul de scriere al filmului s-a consultat un copil care avea două jucării, una cu Godzilla și una cu Kong, pe care le punea să se bată între ele. Și zic asta în cel mai bun mod posibil. E exact la ce te aștepți din titlu, e un film în care se bate un monstru antic cu o maimuță supradimensionată. Și se bat, nene, mai bine de jumătate de film. Se bat în apă, se bat pe uscat, se bat pe un portavion, se bat sub apă, se bat în Korea, într-un decor absolut extraordinar colorat, se bat cu Mechagodzilla cel robot. Personajele umane – din nou anoste și neinteresante, dar nici nu mi-a mai păsat. Fantastic/10, sper să-l prind la cinema când s-or redeschide sălile.

După care am revăzut Pacific Rim și am realizat că e mai bun ca toate.

4 thoughts on “Am văzut seria Godzilla/Kong

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.