Icar

Lângă birou am o parcare cu plată. E 5 lei ora, dar primele două ore sunt gratuite, pentru că e parcarea mall-ului și nu vor să-și grăbească clienții să iasă repede din magazine. Anul trecut era doar prima oră gratuită, dar la un moment dat zeii parcării au fost buni cu muritorii și au dublat perioada de păsuire. În fine, altceva voiam să vă zic.

Anume că, într-un moment de geniu care a făcut-o pe scumpa-mi soție să realizeze că s-a măritat cu George Constanza, am născocit intriga pe care ați intuit-o deja: parchez mașina acolo, pun alarmă la telefon cu 5 minute înainte de expirarea timpului, scot mașina din parcare și o bag la loc, resetând cronometrul.

Astăzi însă, în urma unei serii de evenimente nefericite (eram la baie când a sunat alarma, m-am întors din drum după cheie, a venit liftul greu – de-ale corporației), am intrat într-o cursă contracronometru cu bariera de la parcare.

Carevasăzică ajung eu la mașină, pun contactul, pornesc motorul, mă uit pe biletul de parcare – 13:13:36, mă uit la ceas – 13:12. “Am timp”, gândesc în timp ce țâșnesc cu scârțâit de roți de pe locul de parcare. “Dacă ora aparatului e sincronizată de pe internet, am mai mult de 36 de secunde să ajung la barieră”. Nu stau să mă gândesc că e marți și situația de față e sufocată de numărul 13 – nu am timp de superstiții și, până la urmă, nici nu sunt superstițios din fire.

Două curbe mai târziu, cel mai pesimist scenariu la care mă puteam gândi devine realitate: cinci mașini în fața mea așteptând cuminți la barieră. Din prima mașină se întinde pe geam o doamnă care trăsese prea departe de receptaculul de bilete al barierei. Nu reușește nici așa, așa că dă jos centura, deschide ușa, bagă biletul, bariera se ridică și pleacă.

Vă zic, așa anxietate nu m-a luat de mult. Dacă și restul sunt la fel de lenți? Dacă e vreunul care a depășit timpul și trebuie să dea cu spatele să se ducă la automatul de plată? Dacă voi fi eu acela și va trebui să deranjez mașinile ce se adunau în spatele meu? Într-o fracțiune de secundă mi-au trecut toate scenariile prin cap, niciunul plăcut.

Doar dacă…

Trag mașina într-o parte, chiar în fața automatului de plată. Vedeți voi, dacă bag biletul în automat înainte de expirarea timpului, aparatul va arăta suma de plată zero și va adăuga 30 de minute biletului, pentru navigarea parcării până la ieșire. Cu ideea salvatoare în cap și cu biletul în mână, uitându-mă cu coada ochiului la ceasul care-mi arăta 13:13, cobor din mașină. Cu pulsul crescut, încerc să-mi stăpânesc emoțiile în timp ce îndrept biletul către fanta de intrare-ieșire a aparatului – până la urmă, n-aș vrea să-mi tremure mâna și să nu nimeresc fanta din prima, nu?

Biletul intră în orificiu, este tras înăuntru și, după cea mai lungă secundă pe care am trăit-o azi, ecranul aparatului afișează impasibil: “Suma de plată: 5,00 lei”. E prea târziu. Secunde în plus, secunde care puteau fi evitate dacă aș fi verificat să am cheia în buzunar, dacă aș fi coborât pe scări în loc să stau după lift, dacă aș fi pus alarma cu marjă de eroare mai mare…

Precum Icar, am zburat prea aproape de soare și am rămas fără aripi. Am pierdut. Am plătit 5 lei. Nu mai rămâne nimic de făcut, decât să scot mașina din parcare și să o bag la loc, să resetez cronometrul.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.