Vatman vs șofer: vina principală a șoferului e că are BMW

La fel ca în cazul conflictului SUA-Iran, m-am ferit să am o opinie despre ciocnirea dintre tramvai și BMW nu doar pentru că nu-mi pasă foarte tare, dar mi-e și neclar cine ce vină are. Adică văd cu ochii mei că șoferul s-a încadrat greșit, să-i facă pă fraeri, dar de asemenea cred și că vatmanul nu trebuia să dea cu tramvaiul în mașină. Vorba ceea, “de ce dai bă, nu știi să-njuri?”. Deși s-a văzut pe filmare că știa. În fine.

Cert e că media și publicul sunt aproape exclusiv de partea vatmanului, pictându-l într-un super-erou care patrulează străzile Bucreștiului și ne scapă de cocalarii ăia răi. Și nu mi-am dat seama de ce, până azi când am avut o discuție intelectuală cu soția pe acest subiect.

Vina principală a șoferului e că și-a cumpărat BMW. A doua vină, chit că asta nu a fost alegerea lui, e că e mai întunecat la culoarea pielii, devenind instant miticul (puneți accentul unde vreți) cocalar cu BMW pe care îl urâm cu toții, cu care am avut o problemă în trafic o dată. Ne-a tăiat calea, a aruncat țigara pe jos, a dat muzică tare noaptea, nu contează – cert e că am avut la un moment dat o problemă cu Cocalarul Cu BMW și acum am fost răzbunați.

Sunt 100% sigur că dacă șoferul ar fi fost un nea Paul cu un Opel Zafira, fără a schimba în rest datele problemei, inclusiv comportamentul celor doi, publicul nu s-ar mai fi inflamat așa împotriva șoferului. Ba chiar aș îndrăzni să cred că nici nu ar fi fost atât de mediatizat cazul. Ca să vezi, doi proști care se ceartă, s-au mai văzut cazuri, avem probleme mai importante ca societate.

Însă în cazul de față BMW-ul și șoferul său tuciuriu simbolizează dușmanul comun al întregii societăți, o țintă ușoară de vărsare a frustrărilor acumulate de-a lungul prea multor ore din trafic, ori la job sub un șef nemernic, ori pe acasă.

Și astfel vatmanul agresiv a devenit justițiarul Vat-Man, apărătorul dreptății în trafic, reprezentantul oamenilor simpli care folosesc transportul în comun, care a pedepsit Cocalarul Cu BMW ce a vrut să fraierească omul cinstit și muncitor. Ăsta erou, dom’le, ăsta curaj, să lovești o mașină cu tramvaiul și după aia să te înjuri cu nemernicul ăla printr-o ușă. Ar trebui mai mulți oameni ca ăsta. Ar trebui și șoferii de autobuz să aibă voie – ba nu! – să fie obligați să plece cu autobuzele la vânătoare de țărani cu BMW. Să ne scape de molima asta neagră a societății! Huo, prieteni dragi.

4 thoughts on “Vatman vs șofer: vina principală a șoferului e că are BMW

    1. Probabil ar fi fost o problemă de “ia uite la tiguanii ăștia cum se ceartă”, dar nu vom afla niciodată.

  1. Atâta timp cât politia nu își face treaba, nu ne scăpa de molima asta neagra, ne vom bucura la oricare vigilante din acesta. Dar cu pedepsirea unui tuciuriu în acest fel nu se face mai lumina pe străzi.

Leave a Reply to rasta Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.