Jurnal de casă și mai nouă

Iată că la șase ani după ce am documentat vag procesul de-a ne muta la casa noastră, a sosit timpul să o facem din nou, pentru că apartamentul respectiv ne-a rămas mic. Având mult mai puțin timp liber și mult mai multă lehamite, n-am documentat deloc procesul care tocmai s-a încheiat. Am, însă, câteva gânduri.

Agenții imobiliari sunt oameni ca noi toți, ceea ce înseamnă că dacă cunoști destui, șansele sunt foarte mari să dai de unul-doi buni, restul proști, ticăloși, agasanți, incompetenți. Majoritatea având anunțurile luate de pe aceleași site-uri de anunțuri pe care le pun și proprietarii, fără să le ceară voie, fără să fi văzut vreodată apartamentul sau zona.

Fiind, de această dată, atât vânzător cât și cumpărător, am cunoscut agenți cât să-mi ajungă pentru o viață. Pentru apartamentul pe care l-am vândut m-au sunat zeci, nu exagerez, de agenți care să-mi ceară detalii să pună și ei la vânzare apartamentul. La început le-am dat, mai apoi am refuzat să-i las să îl preia, că mă înnebuneau de cap. L-au preluat oricum, m-au sunat oricum. Tot fără agenție l-am vândut, m-am bucurat.

La cumpărare am reușit tot fără agenție, dar doar prin noroc chior. Am întâlnit agenți agasanți, agenți care habar n-aveau pe ce stradă sau la ce etaj e apartamentul, care nu-l mai văzuseră niciodată, fiind preluat tot de pe site-urile de anunțuri. Am văzut, prin agenții, apartamente ale căror locație le identificaserăm noi din informațiile din anunțuri, Google Maps și cunoașterea zonei, despre care agenții nu știau nimic. Agenții erau efectiv niște oameni care-ți vindeau un număr de telefon cu 2500 de euro. Dar am învins.

Banii sunt o afacere bună dacă îi intermediezi. Din toate afacerile astea, notarii și băncile ies cei mai câștigați. Ordin de plată ca să muți niște bani de la individul X la individul Y, aflați în aceeași cameră? BAM 110 euro. Transfer de bani din contul tău în contul celălalt? BAM încă 80 comision. Ați petrecut o oră în biroul ăsta să semnați niște hârtii? BAM 6000 de lei. Și tot așa. Și n-ai cum să scapi de bănci, că nu mai ai voie să plătești cash peste 10.000 de euro.

Oamenii sunt cei care-mi displac cel mai mult. Zeci de oameni care-ți calcă pragul, se uită stânga-dreapta și pleacă. Unul-doi mai întreabă ceva de detaliu, toți te judecă. O grămadă de oameni care te întreabă “Negociabil? Care e ultimul preț?”. Tataie, dacă știam care e ultimul preț îl puneam pe ăla și ziceam că e fix. “Da’ dacă-ți dau cu un sfert mai puțin decât ceri e OK?”

Vânzători care țin de preț strict emoțional, că ei stau de 11 ani acolo și că au băgat 15.000 de euro în renovările de acum 10 ani. Chiar dacă prețul pieței e 20.000 mai mic decât ce vor ei, chiar dacă oricât de frumos și l-ar fi făcut pentru ei, tot trebuie golit, renovat și băgat încă 10.000 de euro în el.

Vânzători care țin de preț nu pentru că ar merita zona sau apartamentul, ci pentru că sunt în divorț și le trebuie bani să-și ia câte un apartament mai mic fiecare. Vânzători care țin de preț pentru că “oricum eu până la finalul lunii îl vând, mie să-mi ziceți acum dacă-l vreți”, anunțul fiind valabil și șase luni mai târziu. Am cunoscut-o chiar și pe soacra lui Mutu, are trei apartamente într-un bloc din zonă.

Odată stabiliți termenii tranzacției urmează hârțogăriile. Scos hârtii de la primărie, discuții la bancă (că încă n-am dat lovitura la bitcoin să ne permitem cash), evaluare, notari, declarații, hârtii de la administrator, în general nervi. Aproape că ajungi să justifici cei 2,5% pe care-i cere o agenție, dacă chiar s-ar ocupa ei de hârtii. Aproape, dar la final îți dai seama că mobilezi juma de apartament cu banii ăia și-ți trece.

Una peste alta, am răzbit. Am terminat. E semnat tot, suntem liniștiți. Mai trebuie să ne mutăm efectiv, dar aia e cea mai mică problemă.

One thought on “Jurnal de casă și mai nouă

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.