Idei de număr personalizat?

Nu c-aș vrea neapărat să fiu ghiduș cu un număr personalizat, însă parcă am așa, o ușoară teamă să nu primesc aleatoriu vreun număr nedorit, gen vreun nume feminin precum ANA, KMI, DEA, PLA și să se prindă soția că am luat mașina de fapt pentru una din celelalte familii ale mele.

Da’ e greu. Numere cu SRB nu mai avem disponibile pe Timiș, ca să înlăturăm evidentul de la început. Număr cu marca sau cu motorizarea nu vreau, că nu sunt fanatic nici cu marca, nici cu mașinile în genere. Eventual i-aș pune număr TM xx BMW ironic, că nu e BMW, dar cred că sunt date toate. Nu mă pun să verific iar pe site, că am verificat deja 98 de numere SRB și trebuie făcute manual cu captcha de fiecare dată. E oribil.

Așadar, idei? Va fi pe TM înmatriculată, cum aș putea s-o fac amuzant?

29 thoughts on “Idei de număr personalizat?

  1. Iaca am avut prima idee: aș putea să-i pun TMxxHRB, unde xx-ul să fie aceleași cifre cu actualul meu număr TMxxSRB. Ar fi amuzant pentru că vechiul hârb va avea număr Sîrb, iar noul Sîrb va avea număr hârb.

  2. Ar fi mers ceva de genul: TM X5 IRB (unde X e orice cifră, iar 5 „mimează” S-ul) dar nu poți să ai „I” ca prima literă. Dacă îți surâde să ai „SÂRB” în loc de „SÎRB”, sigur găsești TM X5 ARB.

    1. Am căutat disponibilitatea lui 05 IRB, O. Sirb, dar m-am prins apoi că nu pot avea I ca primă literă. Sârb nu e o opțiune.

    2. Nah, am alergie la a-mi scrie numele cu prenumele la coadă. Numele înaintea prenumelui se scrie doar la catalog, bibliografii și maghiari.

    1. TMxxDAC
      TMxxREN – asa am eu la masina dar din alte motive
      TMxxPLM :))
      Am avut CJ13XML – luat random.

  3. aproape off-topic: acum ~ 2 ore căutam și eu să îmi schimb numărul de înmatriculare în ceva care să însemne ceva (acum am NX 07 LOA…). Ca să îți iei număr standard de 7 caractere (2 litere, 2 cifre, 3 litere), însă preferențial, te costă minim £200. Dacă vrei „să mai tai din ele” (poți să iei inclusiv 2-3 litere și atât), urcă la £1500-2000 imediat. De acolo, tot mai sus.

    1. Numărul TM61GEL este disponibil la data de 18/06/2019 ora 14:32.

      OH SNAP cred că avem un câștigător!

Leave a Reply to Mihai Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.