Cred că RAR a făcut o mârlănie, dar nu știu ce anume

Auzind și eu de noua aplicație a RAR-ului, Istoric Vehicul, am vrut s-o testez. Cu ce altceva decât cu mașina proprietate personală a soaței. M-am prezentat la ghișeul online cu adresa de e-mail și seria șasiului și în câteva secunde aveam în față istoricul micii bestii roșii.

Trecând peste succesul răsunător care e aplicația (în sensul că chiar funcționează), am observat ceva cel puțin dubios:

Dacă vă uitați la 2013, avem așa: în 22 noiembrie a fost făcut ITP-ul, la 94556 kilometri, iar în 3 decembrie apare ca având 140891 kilometri. Peste 46000 de kilometri în 10 zile, cam 4600 pe zi, eu zic că e rezonabil. Dacă e să calculez precis, iese că mașina a circulat cu 193km/h nonstop în intervalul ăsta.

Doi ani mai târziu, numărul de kilometri revine în limitele normale (26.000 de kilometri în doi ani pare totuși mai rezonabil).

Ei, ce s-a întâmplat? E o greșeală a RAR-ului? Vreun om de bine de acolo a făcut vreo șmecherie care să-i folosească lui sau altcuiva în vreun fel? Habar n-am ce-ar putea fi, nu mă pricep absolut deloc. Să fi fost totuși un caz special în care o Fabie poate face aproape 50.000 de kilometri în 10 zile, după care să-i fi dat eu kilometrii înapoi și să nu mai țin minte?

2 thoughts on “Cred că RAR a făcut o mârlănie, dar nu știu ce anume

  1. Multumita acestui articol am verificat masina mea,eu find primul proprietar pe Romania.Ori au gresit cei de la ITP ori sistemul are erori.La prima inmatriculare aveam 130.000 si la primul ITP are trecut 174.000..desii in bord am 150.000.
    Luni merg la firma de ITP sa primesc niste raspunsuri.

  2. cea mai simpla explicatie e probabil corecta – in acest caz probabil au gresit cand au introdus datele. Nu era relevant in 2013 asa ca au introdus 140 in loc de 104 (probabil).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.