În noiembrie, când am cumpărat la mișto telefonul Nokia 1 (despre care am mai scris aici), n-am crezut că voi ajunge vreodată să îl folosesc pe bune, ca telefon principal, timp de o lună. Dar pentru că S8-ul a avut nevoie de reparații, iar Depanero și ESD-România (service-ul autorizat Samsung) colcăie de oameni incompetenți și nepăsători, reparația a durat o lună întreagă. Din 14 ianuarie până în 13 februarie.

Ei, e o diferență foarte mare între a-l folosi puțin, pentru a-l testa vag și a ajunge la niște concluzii preliminare, și a-l folosi efectiv ca telefon principal. În sensul că e oribil și aproape imposibil de a face vreo urmă de treabă cu el.

E oribil să încerci să scrii un e-mail pe el, e oribil să scrollezi pe Facebook, e aproape imposibil să folosesc aplicațiile pe care le foloseam în mod uzual. Mă rog, câte din ele am reușit să instalez, pentru că memoria de 8GB a telefonului (din care rămân vreo 5, de fapt), e bună pentru o mână de aplicații și cam atât.

N-am mai folosit aplicații de avertizări, gen DSU sau Biziday. N-am mai putut folosi aplicațiile de banking sau de memare foto. Am redus aproape de zero consumul de video și de podcast, pentru că e o experiență absolut oribilă și greoaie. N-am mai făcut poze și n-am mai purtat smartwatch. Mi-am primit notificările cu întârziere și am ratat telefoane pentru că ecranul a înghețat când să răspund. Am ratat remindere pentru că pur și simplu nu mi le-a afișat. Nu am mai putut să controlez Chromecast pentru că aplicațiile video sunt o experiență oribilă.

A fost, per ansamblu, o lună nefericită. O fi un telefon ieftin, o fi OK ca un minim necesar în caz de urgență, însă în cazul meu e un telefon util doar ca hotspot 4G care întâmplător are ecran. Măcar n-am dat pe el mai mult de 99 lei. Ducă-se.